 |
Învierea lui Lazăr (1630) -
de Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606-1669.
|
Evanghelia Ioan 11,1-45: În acel timp, era
bolnav un oarecare Lazăr din Betania, din satul Mariei şi al Martei, sora ei. Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă şi îi uscase picioarele cu
părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. Aşadar, surorile au
trimis să i se spună: „Doamne, iată, cel care-ţi e prieten este bolnav!” Auzind, Isus a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui
Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea”. Deşi Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, când a auzit
că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era. Abia
după aceea le-a spus discipolilor: „Să mergem din nou în Iudeea!” Discipolii i-au spus: „Rabbi, acum căutau iudeii să te bată cu pietre şi tu
mergi iarăşi acolo?” Isus a răspuns: „Oare nu sunt douăsprezece
ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se poticneşte, pentru că
vede lumina acestei lumi. Însă dacă cineva umblă în timpul
nopţii, se poticneşte, pentru că lumina nu este în el”. După ce a
spus acestea, a adăugat: „Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l
trezesc”. Atunci discipolii i-au zis: „Doamne, dacă doarme, va fi
salvat!” De fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau
că vorbeşte despre somnul obişnuit. Aşadar, Isus le-a spus
deschis: „Lazăr a murit şi mă bucur pentru voi că nu eram acolo,
pentru ca voi să credeţi. Dar să mergem la el!” Atunci Toma, cel
numit Geamănul, a spus celorlalţi discipoli: „Să mergem şi noi ca să murim cu
el!” Când a venit Isus, a aflat că era deja de patru zile în
mormânt. Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece
stadii. Şi mulţi iudei veniseră la Marta şi Maria să le consoleze
pentru fratele lor. Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieşit
în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. Aşadar, Marta i-a spus
lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da”.
Isus i-a spus: „Fratele tău va învia”. Marta i-a zis: „Ştiu că va
învia la înviere, în ziua de pe urmă”. Isus i-a spus: „Eu sunt
învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” Ea, răspunzând, a zis: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui
Dumnezeu, cel care vine în lume”. După ce a spus ea aceasta, s-a
dus şi a chemat-o pe sora ei, Maria, spunându-i în taină: „Învăţătorul este
aici şi te cheamă”. Când a auzit, Maria s-a ridicat repede şi a
venit la el. Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în
locul unde îl întâmpinase Marta. Atunci iudeii, care erau cu ea
în casă şi o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă şi a ieşit, au
venit după ea crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo. Când a ajuns Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui,
spunându-i: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit”. Iar Isus, când a văzut-o că plânge şi că plâng şi iudeii care au venit cu ea,
s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat. Şi a zis: „Unde l-aţi
pus?” I-au răspuns: „Doamne, vino şi vezi!” Şi Isus a lăcrimat. Atunci iudeii au început să spună: „Iată cât de mult îl iubea!” Dar unii dintre ei au zis: „Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să
facă în aşa fel ca acesta să nu moară?” Isus s-a înfiorat din nou
şi a mers la mormânt. Era o grotă, iar la intrare era pusă o piatră. Isus a zis: „Ridicaţi piatra!” Marta, sora celui mort, i-a zis: „Doamne,
miroase de acum, căci e de patru zile”. Isus i-a spus: „Nu ţi-am
zis că dacă vei crede vei vedea gloria lui Dumnezeu?” Au ridicat
deci piatra. Atunci şi-a ridicat ochii şi a spus: „Tată, îţi mulţumesc că m-ai
ascultat. Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. Însă am spus-o
pentru mulţimea ce mă înconjoară, ca să creadă că tu m-ai trimis”. Spunând acestea, a strigat cu glas puternic: „Lazăr, vino afară!”
A ieşit mortul legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, iar faţa lui
era înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să
meargă!” Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră
ceea ce făcuse el au crezut în el.
Omilie
Se apropie sfârşitul Postului
Mare. Texte biblice din această duminică ne lasă să întrevedem bucuria Paștelui,
victoria vieţii asupra morţii. Suntem invitaţi să participăm la această
victorie angajându-ne în serviciul păcii şi al vieţii. Ca în fiecare an, asociația franceză de dezvoltare [CCFD] ne cheamă să luptăm împotriva
suferințelor și inegalităților care marchează lumea noastră de astăzi. Vedem
săraci tot mai săraci şi din ce în ce mai numeroși. Actualitatea internaţională
este dominată de violenţă, conflicte, suferințe cumplite, de cei care fug din
țara lor pentru a găsi un loc de pace. Este important a fi atenţi la strigătele
de pretutindeni, de aici şi de acolo. Asociațiile [CCFD-Terre Solidaire] ne
invită în acest an să ne lăsăm atinși de strigătele lumii şi să ne lăsăm
transformați de speranţă împărtășită.
Pentru această luptă, ne
întoarcem la Domnul. Textele biblice din această duminică ne ajută. Mai întâi avem
prima lectură care ne duce înapoi în secolul al patrulea înainte de Isus Cristos.
Poporul lui Israel se află într-o mare nenorocire, pentru că au fost deportați
în exil. Dar profetul Ezechiel intervine pentru a revigora speranţa celor
exilaţi. Dumnezeu va deschide mormântul în care poporul este înghiţit. Îi va
aduce în ţara lui Israel. Va fi biruinţa vieţii asupra morţii. Prin acest text
biblic, avem deja o abordare a ideii de înviere.
Există un cuvânt care apare
frecvent în Vechiul Testament şi în Evanghelia: este cuvântul „a ieși”.
Descoperim un Dumnezeu care face „să iasă” poporul din Egipt; îi anunță că îi va
face să iasă din mormintele lor: „Voi pune duhul meu în voi şi veţi trăi”. Evanghelia ne vorbeşte despre un Dumnezeu
care „iese”. Ştim cu toţii parabola semănătorului care a ieşit să semene. Şi nu
uităm de stăpânul care iese să angajeze până la ora 11. Astăzi, asociația CCFD
ne invită să ieșim din indiferenţa şi pasivitatea noastră. Ca în timpul lui
Moise, Domnul vede mizeria poporului său şi trimite pentru a-l elibera tot ce
distruge.
În scrisoarea către Romani, apostolul
Paul ne vorbește despre Duhul care ne face să ieșim din influența cărnii. În
limba sa, este vorba despre slăbiciunile condiţiei umane şi de păcat. Suntem
chemaţi să trăim sub influenţa Duhului. Acesta este mesajul care revine în
viaţa divină cea semănată în noi. Este garanţia învierii noastre. Este viața
care învinge moartea. Devenim zi de zi mai atenți, mai solidari şi generoși.
Datorită Duhul Sfânt, învăţăm să ne deschidem ochii, mâinile şi inimile noastră.
Evanghelia din această duminică ne
face să asistăm la ieșirea lui Lazăr din mormântul său. Prin acest gest
extraordinar, Isus exprimă puterea sa asupra morţii. Discipolii ştiu că această
urcare la Ierusalim este un marş spre moarte. În ciuda neîncredere lor, sus
vrea să-i facă să înţeleagă că acest drum se va sfârși cu o victoria de viaţă.
Din această Evanghelie, trebuie
să reținem declaraţia solemnă a lui Isus: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine
crede în mine, chiar dacă moare, va trăi”. Apoi avem răspunsul Martei: „Da,
Doamne, eu cred”. Citind această Evanghelie, devenim conștienți de o realitate
importantă: nu este numai Lazăr care iese din mormântul său; este toată
omenirea eliberată de moarte. Suntem toţi chemaţi pentru a ieşi din egoismul
nostru, din indiferenţa noastră, din păcatul nostru. Așa cum Domnul spune lui
Lazăr: „Vino afară!”, Domnul ne spune tuturor: „Vino afară!”
O simplă întoarcere la viață nu
face decât să tragă înapoi termenul limită. Cristos vrea ca în noi să apară o
altă viaţă. El ne cheamă la o viaţă nouă. Va fi triumful vieţii asupra morţii.
Este o viaţă care nu se termină. Dar mai presus de toate, trebuie să auzim
chemarea lui Cristos care vrea ca noi să ieșim mormântul nostru. Cu el, este
evenimentul minunat al biruinţei vieţii asupra morţii. Suntem invitaţi să trăim
acest post ca o trecere spre o viaţă mai echitabilă, mai solidară, mai deschisă
pentru Dumnezeu şi pentru alţii. Cu Cristos, putem întotdeauna depăşi temerile
noastre şi a regăsi curajul şi speranţa de a merge mai departe. În fiecare zi
noi trebuie să înviem cu el.
Astăzi, acelaşi Cristos se bazează
spre a participa la această lucrare de eliberare. Mulţi dintre fraţii şi
surorile noastre sunt puțin ca și cum ar fi închiși în morminte. Ne gândim la toţi
cei care sunt oprimați, fără muncă, înfometați sau bolnavi. Noi credem că
Domnul poate să deschidă aceste morminte. Dar ştim și că cuvântul său şi
acţiunea sa trece prin angajamentele noastre.
Prima asociația franceză de
dezvoltare [CCFD Terre Solidaire]
ne face un apel la a transforma strigătul lumii în speranţă. Nu este acceptabil
ca bărbaţi, femei şi copii să rămână închiși în situaţia lor lipsită de
siguranță. Cristos ne învață să ascultăm şi să ne lăsăm atinși de suferința
lor. Ne invită să ne deschidem inimile, ochii, urechile şi mâinile noastre. Fâșiile
care împrejmuiau pe Lazăr sunt simbolul egoismului, al răcelii şi al indiferenţei
noastră. Isus vrea să ne elibereze de aceasta.
În așteptarea lui Lazăr să iasă
afară, Isus se adresează la toți oamenii. El îi numeşte pe toți cu un nume. Cu
el, moartea nu poate avea ultimul cuvânt. Ea a devenit o trecere, o poartă spre
veșnicie. În această zi, mărturisim credința Martei: „Da, Doamne; eu am crezut
că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume ca s-o
mântuiască!”
(pr. Jean
Compazieu [2017]; traducător din limba franceză pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6742-homelie-du-5eme-dimanche-du-careme-5/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu