Ignaţiu este al doisprezecelea copil al unei familii nobile şi s-a născut în anul 1491, în castelul Loyola din Ţara Bascilor, Spania. La vârsta de 14 ani, a primit tonsura clericală, primul pas spre viaţa preoţească, dar, nesimţind nici o atracţie spre o astfel de viaţă, a încins sabia cavalerească şi a urmat cariera militară. Pe când era angajat într-o luptă de apărare a oraşului Pamplona (în nordul Spaniei), un obuz îi rupe piciorul şi chiar îi pune viaţa în primejdie. După primele îngrijiri, începe o perioadă lungă de convalescenţă. Pentru a-i trece timpul mai uşor, cere să i se aducă diferite romane, dar, deoarece în casă nu se aflau astfel de cărţi, începe să citească „Legenda de aur" - o colecţie cu multe vieţi de sfinţi - şi „Viaţa lui Isus". Pe măsură ce înaintează cu lectura, sufletul lui se transformă, astfel încât, după ce s-a vindecat complet, se duce şi atârnă sabia la altarul Maicii Domnului din Mănăstirea Monserrat şi face jurământ de castitate pentru toată viaţa. Îmbrăcat într-un sac, cere să fie primit la spitalul din Manreza, de unde adesea se retrage într-o peşteră şi petrece timp îndelungat în rugăciune şi meditaţie. Ca rod al frământărilor sufleteşti prin care a trecut şi al luminilor primite de sus, redactează acea carte de aur, care, deşi mică, a săvârşit nenumărate şi adevărate minuni de transformare a sufletelor: „Exerciţii spirituale pentru a te învinge pe sine însuţi şi a-ţi orândui viaţa proprie fără a te lăsa determinat de vreo afecţiune dezordonată". Cu gândul de a dobândi de la Dumnezeu harul cunoaşterii drumului pe care trebuie să-l urmeze în viaţă, face un pelerinaj la locurile Sfinte, cerşind cu umilinţă cele necesare pentru călătorie şi pentru viaţă şi primind bucuros insultele pe care i le adresau unii dintre călători. La întoarcere, ştia ce avea de făcut. Începe să frecventeze şcoala, mai întâi la Barcelona, apoi la Salamanca, şi, în cele din urmă, la Paris. Cu toate că era luat în râs din pricina vârstei lui înaintate, el nu s-a descurajat; până la urmă, purtarea lui demnă şi viaţa sufletească profundă pe care o ducea l-au făcut respectat de către toţi. În jurul lui s-a format un grup de opt tineri eminenţi, captivaţi de idealurile apostolice ale lui Ignaţiu, şi, în ziua de 15 august 1534, au făcut împreună un legământ de a merge să răspândească credinţa lui Cristos în mijlocul păgânilor. După ce şi-au terminat studiile, au trecut în Italia, ca să pregătească călătoria spre Locurile Sfinte. Împrejurările sociale şi politice nu le-au permis să-şi împlinească promisiunea făcută, de aceea, s-au hotărât să se prezinte la Sfântul Părinte Papa Paul al III-lea şi să-i pună la dispoziţie întreaga lor viaţă, pentru a sluji Biserica acolo unde vor fi trimişi. În anul 1540, Papa Paul al III-lea aprobă societatea în care ei s-au constituit, numită „Societatea lui Isus" şi având ca deviză: „Ad majorem Dei gloriam" - „Spre mai marea slavă a lui Dumnezeu".
Însufleţiţi de acest mare ideal, încep o activitate intensă în domeniul învăţământului, a răspândirii credinţei pe pământurile nou-descoperite, a reînvierii credinţei în rândurile creştinilor căzuţi sub influenţa curentelor timpului. Între timp, atraşi de zelul primilor membri ai Societăţii lui Isus, mulţi tineri cer să fie primiţi în rândurile lor. Peste 16 ani, când Sfântul Ignaţiu va închide ochii în ziua de 31 iulie 1556, Societatea lui Isus va număra peste o mie de membri, repartizaţi în mai bine de o sută de aşezăminte; la baza vieţii tuturor stăteau exerciţiile spirituale şi dorinţa de a trăi „spre mai marea salvă a lui Dumnezeu".
Sfântul Ignaţiu, călit în viaţa militară, în faptele de aspră pocăinţa şi în lipsurile vieţii de pelerin, generos, dar adesea imprudent în chinurile pe care şi le-a impus, va mărturisi mai târziu cu candoare: „Nu ştiam încă ce înseamnă umilinţa, iubirea, răbdarea, discernământul". Ceea ce vrea să spună că mai târziu a învăţat să fie discret, răbdător, umil şi afectuos. Când şi-a dat seama că a trecut măsura în privaţiuni, va mărturisi surâzând că a învăţat din greşeli. Nu au lipsit nici piedicile. În Spania a fost suspectat de erezie şi aruncat în închisoare. „Nu există atâţia butuci de tortură în Salamanca şi atâtea lanţuri", scria el,„ încât eu să nu doresc mai multe din dragostea pentru Dumnezeu". Unii l-au considerat pe Sfântul Ignaţiu un mare om de acţiune, preocupat doar de buna reuşită a planului propus. În realitate, Sfântul Ignaţiu este un mare mistic. Secretul spiritului său de dăruire, mobilul acţiunilor sale este bucuria de a-l iubi pe Dumnezeu „con toto el core, con tota l`anima, con tota la volontad", cum repeta el adesea, amestecând limba spaniolă cu limba italiană, „a-l iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată voinţa". „O.A.M.D.G"., „Omnia Ad Majorem Dei Gloria", „Toate spre mai mare slavă a lui Dumnezeu".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu