vineri, 6 septembrie 2019

† Duminica a 23-a de peste an (C): Înțelepciunea lui Dumnezeu [8 septembrie 2019]

Isus vorbeste multimii...
 Înțelepciunea lui Dumnezeu
 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (8 septembrie 2019) 
Lecturi: Înţelepciunii 9,13-18b; Filemon 9b-10.12-17; Evanghelia Luca 14,25-33; lecturi
Omilie

Cele trei lecturi biblice din această duminică ne descoperă înţelepciunea lui Dumnezeu care nu are nimic cu înțelepciunea acestei lumi. Spun despre iubirea înfăcărată a Domnului care vrea mântuirea tuturor oamenilor. Putem intitula această duminică sărbătoarea „Înțelepciunii lui Dumnezeu”, care știe să conducă omul să se înțeleagă pe sine însuși în istoria lumii, după planul Domnului.



Pentru înțelepciune, singurul Dumnezeu cunoaște secretele fericirii omului. Când omul pretinde să se descopere pe sine însuși, se angajează în mod inevitabil într-o direcție greșită: e lecția din grădina Eden, din paradisul pământesc, când Adam și Eva au păcătuit. Domnul descoperă poporului său și omenirii secretul fericirii. Despre aceasta vorbește lectura întâia din cartea Înțelepciunii (Înț 9,13-18b). Primul mesaj este o lecție de umilință: „Cine poate cunoaşte planul lui Dumnezeu şi cine se va gândi la ce vrea Domnul? Gândurile celor muritori sunt şovăielnice şi cugetările noastre, nesigure” (v. 13-14). Într-o lume care se mândrește cu marea „știință”, cuvântul lui Dumnezeu ne învață că „gândurile muritorilor sunt şovăielnice” dacă nu sunt luminate de sus cu darul înțelepciunii. Este o altă scară de valori în care se verifică realitatea creată. Toată știința lumii, fără înțelepciune, nu ne poate mântui. Singura înțelepciune a lui Dumnezeu „întreaptă căile celor de pe pământ”, îi instruiește pe oameni în ceea ce este plăcut Domnului.




Cartea Înțelepciunii a fost scrisă tocmai în Alexandria Egiptului – oraș universitar de renume – de un evreu pios din secolul întâi înainte de Cristos și care a știut să armonizeze filozofia greacă cu credința ebraică, impregnată de platonism – „căci trupul coruptibil îngreunează sufletul şi trupul pământesc apasă peste mintea cu multe griji” (v. 15) [din limbajul lui Fedon după Platon], dar fidelă mesajului tradițional sapiențial Lupta dintre trup și suflet este departe de dualismul platonic; este doar o schemă pentru a demonstra infirmitatea nativă a omului cu tendințele și tulburările sale. Dumnezeu intervine în viața oamenilor pentru a le da „înţelepciunea” sa gratuită ce învinge toate limitele. Omul umil nu se mândrește că posedă lucrurile prin meritul său, dar îi dă glorie lui Dumnezeu pentru că recunoaște că totul este un dar al său și le folosește pentru a face binele. În timp de „știința” este rodul cunoștințelor, a studiilor și experențelor umane, „înțelepciunea” este Duhul lui Dumnezeu revărsat ca dar divin în sufletele simple dincolo de meritele și de gradul de studii.



Acest Duhul îl descoperă pe Onesim lui Filimon nu doar ca pe un sclav, dar ca fiu al lui Dumnezeu. Este mesajul lui Paul din lectura a doua dintr-un bilețel scris lui Filimon (Flm 9b-10.12-17), din orașul Colose, din Asia Mică, vecin cu Efesul, convertit cu toată familia sa de către Paul care îl cheamă: „iubitul nostru colaborator” (Flm 1,1). Filimon era bogat și credincios lui Cristos și Bisericii. Avea un sclav – Onesim – care a fugit de la Colose unde îl întâlnește pe Paul în închisoare la Efes [în anul 50] sau la Roma [prin anul 60] unde i-a vorbit despre iubirea lui Isus. Astfel Onesim s-a convertit şi a fost botezat. Conform legii romane putea să fie pedepsit cu moartea fără scrupule: să-l răstignească! Ar fi putut să-i scrie foarte arzător că în lumea păgână sclavia era de abolit, dar se adresează prietenului său, Filimon, pentru a-l convinge să-l reprimească ca pe un „frate preaiubit” nu ca pe un sclav fugar: „eu, Paul, acum bătrân şi prizonier al lui Cristos Isus: te rog pentru copilul meu, pentru Onesim, căruia i-am dat naştere în lanţuri” (v. 9-10); „dacă mă consideri părtaş în credinţă cu tine, primeşte-l ca pe mine însumi!” (v. 17). Prin această scrisoare, descoperim delicatețea pe care Dumnezeu o pune în inimă: ne face frați. „Așadar, nu mai este iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat și nici femeie: voi toți sunteți una în Cristos Isus” (Gal 3,28). Fraternitatea lui Cristos rupe relația patron–sclav. Astfel creștinismul este eliberarea omului. De acum Onesim este primit ca frate, salvat de comuniunea deplină cu Domnul.



În Evanghelia de astăzi (Lc 14,25-33), Isus, lasă masa, la care l-a invitat unul dintre conducătorii fariseilor, se îndreaptă spre Ierusalim. Aici sfântul Luca adună cuvintele lui Cristos cu privire la exigențele urmării sale. Se îndreaptă spre patima și moartea sa pe cruce. Cel care vrea să-l urmeze să-și facă bine calculile. Am auzit cuvintele lui Isus care sunt în stare să deruteze: „Dacă cineva vine la mine şi nu-şi urăşte tatăl, mama, femeia, copiii, fraţii şi surorile, ba chiar propria sa viaţă, nu poate fi discipolul meu” (v. 26). Expresia este folosită de Isus pentru a sublinia caracterul atașamentului pe care-l cere de la discipoli. Cristos nu ezită să le atragă atenţia oamenilor care îl urmează, atraşi de autoritatea sa, şi-i pune pe toţi în faţa exigenţelor radicale ale urmării sale. Invitaţia este adresată mulţimii, adică tuturor: „multă lume mergea după Isus, iar el, întorcându-se, le-a spus” (v. 25). Formula are influențe aramaice; vrea să spună: al iubi pe Dumnezeu mai mult decât pe tatăl tău natural. Limbajul lui Luca este mai dur decât cel folosit de Matei. Luca păstrează verbul grec „a urî” [misein] şi nu „a iubi mai puţin”, așa cum interpretează Matei. Evanghelistul nu intenţionează „să urască” în adevăratul sens al cuvântului; el ştie bine că părinţii trebuie să fie iubiţi şi respectaţi. Este vorba nu de o ură, ci de „dezlipire”. Cu toate acestea el a păstrat verbul „a urî”, „a disprețui” care indică o detaşare radicală. Cine nu urăște „ba chiar propria sa viaţă, nu poate fi discipolul meu” (v. 26). Isus invită ucenicul să rupă legăturile cu sine însuşi și cu ai săi și să se încreadă în Dumnezeu.



Luca a propus „teologia sărăciei” ca urmare a lui Isus. „A poseda”, întunecă conștiința. Luca contrapune verbul „a fii” în iubire, gata să renunțe „până și la viața proprie” într-o dispuiere interioară asemenea cu accea a lui Cristos – slujitorul suferind. Urmându-l pe Isus este o „mortificare”, adica „dat la moarte” în ceea ce este trecător pentru viața liberă și răscumpărată; este a-l lăsa pe Domnul să ne umple viața cu iubirea sa. Un creştin matur trebuie să ajungă să înţeleagă că propria lui existenţă îşi află sensul numai lăsându-l pe Cristos să trăiască în sine; iubirea sa valorează mai mult decât viața, până în punctul că pentru el va trebui să fim gata chiar să ne dăm viaţa. Domnul ne cere primirea iubirii sale dezinteresate și generoase. Așa este înțelepciunea lui Dumnezeu…



Isus povestește două mici parabole – construiea un turn și a regelui care se luptă împotriva altui rege – care ne învaţă că trebuie să reflectăm bine înainte să facem ceva… Înțelepciunea evanghelică constă în a calcula ceea ce este necalculabil, imens, și a ne pregăti liber cu iubire la renunțarea radicală în urmarea lui Cristos. Important este să mergem pe căile Domnului şi de a ne lăsa transformați de cuvântul lui Dumnezeu…

bibliografia [anul C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro);  Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu