vineri, 3 mai 2019

† Duminica a 3-a a Paştelui (C): Cel înviat în viața creștinului [5 mai 2019]

Simbolul „peștelui” folosit de primii creștini.
Cel înviat în viața creștinului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (5 mai 2019)       

Lecturi: Faptele Apostolilor 5,27b-32.40b-41; Apocalips 5,11-14; Evanghelia Ioan 21,1-19; lecturi

Omilie


La toate liturghiile din timpul pascal ne este prezentat Cristos cel înviat care se arată discipolilor, le vorbeşte cu familiaritatea, stă la masă cu ei. Credința primilor martori își găsește sensul și cheia de lectură în înviere: este centrul experienței creștine.


Dacă suntem creştini, acest lucru se datorează faptului că o mână de oameni, cu toate slăbiciunile lor, lăsând la o parte orice frică, ne-au transmis misiunea pe care Cristos le-a încredințat-o: să fie martori. În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 5,27b-32.40b-41) sunt descrise primii paşi ai Bisericii. După moartea Domnului apostolii se ascundeau și capii poporului gândeau că „problema” s-a rezolvat. Dar după Rusalii predicau cu mult curaj învierea lui Cristos și făceau miracole. Exista o forță pe care nu o aveau înainte: puterea învierii lui Isus în Duhul Sfânt. Pentru Sinedriu – consiliul suprem al evreilor din timpul romanilor până la distrugerea Ierusalimului (70 d.C.) –  reprezintă o „problemă”. Este aceeași tribunal care l-a condamnat pe Cristos la moarte. „Oare nu v-am poruncit cu stricteţe să nu învăţaţi în numele acesta? Şi iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră” (v. 28). Autorităţile evreiești ajung până la a-i persecuta pe primii creştini, dar ei nu ezită să afirme credința lor în Isus cel înviat. Petru şi apostolii, fără ezitări și nesiguranțele din trecut, proclamă cu curaj principiul libertății credinței: „trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni” (v. 29). Ei aleg să asculte de Domnul. „A asculta”, în Biblie, este sinonim cu „a crede”. De aceea, Petru afirmă puterea credinței față de autoritățile umane, politice, religioase. Acuzatul – în acest proces – nu este numai Petru, ci Isus însuși: el pune pe buzele apostolului răspunsul corect. Petru vorbește despre învierea lui Cristos ca o continuare a vieții: „Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-aţi ucis atârnându-l pe lemn. Pe el Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa drept conducător şi mântuitor ca să acorde Israelului convertirea şi iertarea păcatelor” (v. 30-31). Și astfel Duhul Sfânt i-a făcut pe acești oameni timizi misionari curajoși. Vestea lui Cristos mort și înviat a dominat mereu activitatea apostolilor.

În lectură a doua am auzit un fragment din Apocalipsul sfântului Ioan (Ap 5,11-14). Această carte a fost scrisă pentru creștinii persecutați. Isus înviat este indicat în imaginea mielului și ne invită să-i dăm glorie Mielului sacrificat, învingător al morţii şi a păcatului: „ei spuneau cu glas puternic: «Vrednic este mielul care a fost înjunghiat să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea şi tăria, cinstea, gloria şi binecuvântarea»” (v. 12). În a patra evanghelie Cristos moare tocmai când în templu erau sacrificați mieii pentru cina pascală ebraică. Imaginea mielului rănit, dar totodată în picioare, indică pe Isus mort pe cruce și înviat prin puterea Duhului Sfânt în care strălucește gloria Tatălui. Autorul subliniază poziția mielului în acțiunea lui Dumnezeu asupra istoriei. „Am văzut şi am auzit glasul multor îngeri în jurul tronului, al fiinţelor şi al bătrânilor” (v. 11). „Tronul” indică suveranitatea absolută a lui Dumnezeu asupra ființelor. Ieșind din transcendența sa, el vine în contact cu omenirea, salvând-o și dându-i Duhul său de iubire. Puterea dragostei este tăria ce se transmite de la om la om pe care nici o persoană nu o poate opri. Nu răul este ultimul cuvânt de spus, ci iubirea.

Evanghelia (In 21,1-19) ne relatează că discipoli – șapte [Petru, Toma, Natanael, fiii lui Zebedeu Ioan și Iacob şi alţi doi] – s-au întâlnit cu Isus în Galileea, „lângă Marea Tiberiadei”, cum spune apostolul Ioan. Sunt agitați, tulburați și nesiguri despre ceea ce se întâmplă cu adevărat. Acum așteaptă o întâlnite care lămurește totul. Dar așteptarea este dificilă mai ales pentru Petru care se decide: „Mă duc să pescuiesc!” (v. 3). Ceilalți au mers cu el. Este un pescuit fără succes. În această situaţie de eşec îi întâlnește pe Isus. În zori, obosiți și dezamăgiți, apropiindu-se de mal, aud o voce: „Copii, nu aveţi ceva de mâncare?” (v. 5). „Copii!” Pare o glumă proastă. I-au răspuns sec: „Nu!” E descrierea unei stări de spirit. „Atunci le-a zis: «Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi!»” (v. 6). Isus face să înceapă din nou pescuitul; el le propune să repete aceeaşi trudă, cu un amănunt care poate părea de mică importanţă: să arunce „în partea dreaptă”. Rezultatul depăşeşte aşteptările: „l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii peştilor” (v. 6). „Atunci, Simon Petru a urcat în barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari. Şi, deşi erau aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt” (v. 11). Petru reușește să facă acum singur ceea ce nu putea să facă prima dată, deci, erau în șapte. Pentru ce  poate Petru în momentul de față? Răspunsul este în mod simbolic: acum poate pentru că s-a aruncat în mare. În Biblie marea este o metaforă: rău, suferință, pericol, moarte… În această mare, Petru se aruncă. Este un gest care are valoare baptismală: scufundându-se în ape înseamnă a fi în moartea Domnului pentru a deveni părtaș la înviere. 

Domnul umple mrejele. Face eficace misiunea apostolilor. E parabola misiunii: goală fără Cristos și rodnică cu el. Trage peștele din mare, din apele năvalnice, pentru a le conduce la mal, la întâlnirea cu Domnul. Comunitatea nu poate să uite niciodată aceasta.

Mai este ceva: recunoașterea lui Isus. La acest punct, Ioan intuiește: „E Domnul!” Ca întotdeauna, Petru, auzind că este Domnul, ia inițiativa: s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – şi s-a aruncat în mare. Barca era prea lentă pentru sentimentele sale. Atât de mult vrea să-l întâlnească pe Isus!

În sfârșit, pe mal, acela care a cerut mâncare, a pregătit focul pentru a frige peştele: peştele său și peștele pe care tocmai l-au prins. Au mâncat împreună: „«Veniți și mâncați!» Şi niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe: «Tu cine eşti?», căci ştiau că este Domnul” (v. 12). A devenit „Domnul” [Kyrios] prin înviere! Pâinea și peștele pregătit pentru ei sunt evocări discrete ale Cinei de pe urmă: „Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele” (v. 13). În felul acesta, sfântul Ioan încununează munca ucenicilor cu o masă frățească comună. Să nu uităm – acest capitol a fost scris de Ioan prin anul o sută – și este indicat Isus cu termenul ichthús, „pește”, în greacă. Este anagrama celor cinci cuvinte: Iesoûs Christòs Theoû Hyiòs Sotér, Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu Salvator.

„După ce au stat la masă” (v. 15), Isus cere lui Petru de trei ori dacă îl iubește – căruia nu-i scapă legătura cu cântecul cocoșului – iar răspunsul nu-i lipsește: „Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc!” (v. 17), pentru că această iubire e misiunea sa. Această declarația a apostolului Petru, căruia îi răspunde Cristos: „Paşte oile mele!” (v. 17). Isus menține promisiunea făcută: „tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea!” (Mt 16,18), și stabilește că pentru a fi „oile” și „Biserica” sa are nevoie să-i spună: „tu știi că te iubesc!” 

Dumnezeu așteaptă răspunsul nostru…

Isus cel înviat vrea să ne arate milostivirea sa: lui Petru și nouă, Biserica sa!



bibliografia [anul C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu