vineri, 5 aprilie 2019

† Duminica a 5-a din Post (C): Mizerie și milostivire [7 aprilie 2019]


Mizerie și milostivire
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (7 aprilie 2019)   
Lecturi: Isaia 43,16-21; Filipeni 3,8-14; Evanghelia Ioan 8,1-11; lecturi
Omilie

Există o continuitate în textele biblice din această duminică: este tema „noutății” pe care Dumnezeu o face în favoarea poporului său în iertare și milostivire. Să ne încredem în Domnul care face toate lucrurile „noi” folosind mila. Textele liturgice ne dezvăluie un Dumnezeu eliberator și mântuitor al cărui Cuvânt nu ne condamnă: nu se oprește când apar dificultățile, nu se descurajează în fața înfrângerilor, nu se lasă învins de dezamăgiri… dar ne eliberează de toate cu harul său. Drumul milostivirii divine continuă și azi după ce duminica trecută – în parabola „fiului risipitor” – a depășit orice limită, ne-a dat peste cap. Isus se prezintă din nou într-o acțiune concretă de a da posibilitatea unei vieți noi.




Cuvântul profetic încurajează și dă speranță. Invită să nu rămânem închiși în trecut, ci a vedea ceva nou ce se naște acum în istorie, în ciuda tuturor contradicțiilor. În prima lectură profetul Isaia (Is 43,16-21) amintește că poporul evreu au fost eliberat din sclavia egipteană; a cunoscut o lungă perioadă de captivitate încheindu-se după căderea Babilonului (597 î.C.– 538 î.C.) cu Cirus (559-530 î.C.), regele persan. Este noul exod care depășește cu mult mai mult cel al Egiptului. Amintirea este o lege fundamentală pentru poporul lui Israel. De aici se naște simțul istoriei. Însă „memoria” nu este o fugă nostalgică în trecut, ci este deschidere spre viitor: „Nu vă mai amintiţi de cele dinainte şi nu vă mai gândiţi la cele din vechime! Iată, eu fac un lucru nou: încolţeşte, nu-l recunoaşteţi?” (v. 18-19). Profetul, într-un timp dificil – exilul babilonic –, indică un mugur, un lăstar: „încolţeşte, nu-l recunoaşteţi?” Este vorba despre privire! Sfârșitul captivității… Cuvinte de speranță… Este un eveniment neașteptat. „Voi stabili un drum în pustiu şi râuri în ţinutul uscat” (v. 19). Este imposibil să faci un drum prin nisipul deșertului, deoarece la cea mai mică adiere de vânt este acoperit drumul deschis prin pustiu. Eliberarea din robie, drumul deschis în deșert, este minunea atotputerniciei lui Dumnezeu ce invită la a nu se lăsa închiși într-o amintire îngustă (suferință, distrugere…) dar este un nou exod spre un viitor nou de viață. Este o nouă întâlnire cu Dumnezeul eliberator. Domnul împlinește o nouă minune conducând pe poporul său la Ierusalim. Rămâne să vedem și noi semnul de speranță al Domnului în inimile noastre aride. E nevoie de martori care dezvăluie apă vie ce face să înflorească pustiul, familiile și viaţă noastră şi a lumii întregi. Dumnezeu pregăteşte timpuri noi cu poporul creștin.



Și Paul cheamă comunitatea din Filipi (Fil 3,8-14) să se rupă de tot ce este frică, constrângere, deziluzie. Vorbește despre un viitor: „pe el vreau să-l cunosc şi puterea învierii lui şi comuniunea cu pătimirile sale, fiind conformat cu el în moarte, doar voi ajunge cumva la învierea din morţi” (v. 10-11). Imaginea stadionului [„mă străduiesc s-o cuceresc” sau „eu nu consider că l-aş fi cucerit”] exprimă tensiunea sa în relație cu Isus: nu se mai uită la „cele din urmă și mă avânt către cele dinainte”  urmărind răsplata chemării lui Dumnezeu. Paul vorbeşte de un lucru „nou”:  Saul era prizonierul Legii, dar în momentul în care i s-a revelat Isus pe drumul Damascului, a ajuns să-l întâlnească pe Cristos cu iubirea și libertatea sa. Ştie că nu a fost salvat de Lege, ci de credinţa în Isus; citește că existența sa creștină este o tensiune spre un viitor împreună cu Cristos. Isus este unicul său centru de orientare și interes. Restul nu mai contează. În cele din urmă, tot „noul” vieții creștine poate fi rezumat în Misterul Pascal: în descoperea și pregătirea timpului Postului și al Paștelui.



Evanghelia după Ioan (In 8,1-11) ne arată că milostivirea eliberează. Isus salvează o femeie prinsă în adulter care după legea lui Moise era ucisă cu pietre, era condamnată la moarte. Incidentul s-a petrecut în Ierusalim. Dușmanii lui Cristos încearcă să-l pună în dificultate dându-i un caz dificil și oricare ar fi răspunsul s-ar fi întors asupra lui. Dacă ar fi spus că vinovata nu trebuia să fie lovită cu pietre l-ar acuza drept un violator al Legii; dacă ar fi condamnat-o, ar fi fost acuzat de duritatea inimii și, deci, lipsa de milostivire.



Isus s-a dus pe muntele Măslinilor iar în zori a venit din nou la templu unde tot poporul venea la el. În timp ce învăța, cărturarii și fariseii aduc o femeie prinsă în adulter. Acuzatorii sunt experții Legii, oameni recunoscuți pentru înflăcărarea lor religioasă. O conduc ca pe o pradă într-un loc public: în faţa templului. De o parte stă femeia condamnată fără apel, pe de altă parte stau zeloşii Legii. Nu se uită la persoană ci la „paiul din ochiul altuia”. Îndreptându-se spre Isus care este chemat să dea o pronunţare. Vor să-i încerce coerenţa, să vadă dacă persistă în convingere atunci când se află nu în faţa unei parabole, ci a unui caz concret pentru care legea prevede, fără excepţie, omorârea cu pietre. Dacă el refuză să o condamne, nu respectă Legea. Şi dacă o condamnă, este în contradicţie cu milostivirea pe care el o predică. Scena este plină de dramatism: de cuvintele lui Isus depinde viața acelei persoane, dar și viața sa. Vrea să condamne păcatul, dar să salveze păcătosul, să demaște ipocrizia. Cristos nu se pronunţă împotriva Legii lui Moise sau împotriva dreptului roman care – începând din anul 30 d. C.,– retrăsese sinedriului puterea numită jus gladii [„dreptul la sabie”] rezervând autorităţii romane decizia de a condamna la moarte pe cineva. Fariseii sunt gata, cu pietrele în mână, ca să o ucidă… 



Femeia stă în faţa tuturor, iar Isus, aplecat, scrie cu degetul pe pământ și scrie și în sufletul nostru. Cristos îi invită pe cei de față să cugete în primul rând la conștiința lor. Isus deschide un proces nou – acela al acuzatorilor: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!” (v. 7). Această mișcare se întoarce împotriva lor. Înaintea lui Dumnezeu, nimeni nu este fără păcat. Într-un fel sau altul, toți suntem vinovați. Doar cine este complet nevinovat ar putea îndeplini acest rol. Atunci îi ajută pe cei prezenţi să-şi dea seama că şi ei sunt în păcat şi că nu au dreptul să o condamne. Şi, de fapt, toți au înţeles, căci rând pe rând, începând de la cei mai bătrâni, s-au retras unul câte unul. Isus vrea ca noi să înțelegem că suntem păcătoși, toți suntem solidari în păcat… Dar iubirea lui Dumnezeu ne dă harul să iertăm.



Ne-am lăsat transformați de această iubire? Ea poate să schimbe inimile de piatră în inimi de carne…



Mizeria și milostivirea… Întreaga liturgie ne invită la speranță… 


bibliografia [anul C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu