sâmbătă, 14 octombrie 2017

† Duminica a 28-a de peste an (A): Suntem invitați la banchetul euharistic [15 octombrie 2017]

Nunta din Cana Galileii - la mănăstirea din Bose (Biella).
Suntem invitați la banchetul euharistic 
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (15 octombrie 2017)

Lecturi: Isaia 25,6-10a; Filipeni 4,12-14.19-20; Evanghelia Matei 22,1-14.

Omilie

Textele biblice din această duminică ne vorbesc despre un ospăț. Suntem toți cerșetori, lipsiți de ocupație până când Domnul ne invită la banchetul euharistic unde ne îmbracă în haina de nuntă cu harul său. Să nu neglijăm acest dar al bucuriei și al prieteniei cu Domnul.

Prima lectură luată din Cartea lui Isaia (Is 25,6-10a) descrie un banchet care celebrează întronarea Domnului ca „rege” al universului. Sunt invitate toate popoarele lumii inclusiv poporul evreilor. Acest ospăț simbolizează salvarea universală adică eliberarea totală, promovarea tuturor popoarelor și a fiecăruia dintre noi până la fericirea deplină. Domnul prepară ospățul „cu mâncăruri grase şi cu băuturi alese […] şi rafinate” (v. 6). Imaginea profetică a unui Dumnezeu care mângâie cu un banchet pentru toate popoarele reînvie iubirea Domnului pentru omenire. A pregăti mâncarea unuia înseamnă a-l iubi, a-i spune: „eu vreau ca tu să trăiești”, „eu nu vreau ca tu să mori”. Se celebrează dispariţia definitivă a umilirii, suferinței şi morții: „Va înlătura moartea pentru totdeauna” (v. 8). Isaia adaugă în mod literal: „va devora moartea”, „va înghiți moartea”. Iar aceste pagini au fost scrise de fapt într-un timp de disperare: era complet speriat de situaţia dezastroasă din ţară. Profetul întrezărește sfârșitul morții. Dumnezeu care pregătește masă la toate popoarele face promisiune de viață pentru întreaga umanitate. Să avem încredere fără limite în bunătatea Domnului care dă forță și ne eliberează.


În cea de-a doua lectură luată din Scrisoarea către Filipeni (Fil 4,12-14.19-20), sfântul apostol Paul mulțumește cu recunoștință creștinilor din cetatea Filipi pentru ajutorul primit cu multă generozitate. Dar în același timp proclamă libertatea spiritului în confruntarea cu bunurile materiale: „ştiu şi să duc lipsă, şi să am din prisos. În toate şi în orice împrejurare m-am deprins şi să fiu sătul, şi să-mi fie foame, şi să am din prisos, şi să duc lipsă” (v. 12). Paul a trăit momente grele; a cunoscut lipsuri; a suferit persecuţie. Lanțurile lui sunt o încurajare pentru predicarea Evangheliei. Găseşte puterea în Dumnezeu: „toate le pot în cel care mă întăreşte” (v. 13). În persecuție recunoaște darul harului care se bucură în răspândirea mesajului lui Cristos: harul său este suficient pentru noi. Secretul este dependenţa de un altul: Cristos. Este în unire vitală cu el; el dă putere.

În Evanghelia după Matei (Mt 22,1-14), Isus se află în templul și spune în fața capilor religioşi o a treia parabolă despre invitații la ospățul de nuntă, mai complexă decât cele de mai înainte. Este istoria prin care el evocă banchetul împărăţiei şi judecata finală. Dumnezeu ne invită în fiecare zi să intrăm în iubirea sa. În parabola de astăzi, regele face să fie chemaţi invitaţii pentru nunta fiului său, dar aceştia răspund printr-un refuz categoric: „ei nu au luat în seamă şi s-au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui” (v. 5). Cei invitați ripostează cu indiferență, plictiseală sau chiar cu dușmănie și dispreț. Este reacția ascultătorilor lui Isus. Când ne cheamă Domnul, ne simţim deranjați deoarece avem multe ocupaţii. Dar Dumnezeu nu este descurajat; confruntându-se cu refuzul invitaților, nu anulează sărbătoarea, planul lui nu este oprit. Trimite slujitori în pieţe şi la răscruce de drumuri pentru a aduna pe toții care îi găsesc, cu predilecţie specială pentru săraci şi dezmoşteniţi. Este o întreagă lume de suferinzi, marginalizați, risipiți pe străzile lumii… Sunt multe persoane, care în mentalitatea noastră umană, sunt nevrednice. Săracii lui Dumnezeu sunt aceea care nu au nimic, care nu se tem să-și arate neputința spiritului și aleargă la sărbătoare și răspund la invitația regelui. Lor le este foame, sunt dornici de viaţă, de sărbătoare. Buni ca şi răi suntem cu toţii invitaţi la ospățul fiului regelui. Chemarea este adresată tuturor.

Dumnezeu este foarte generos față de noi, ne oferă prietenia, bucuria sa. Biserica trebuie să adreseze tuturor –  fără deosebire – invitaţia la mântuire. Este ceasul decisiv: nu se poate amâna, totul este deja pregătit. În faţa chemării Evangheliei nu-ţi este permis să fii distrat sau să eziţi…

Dar pentru ce Isus vorbește despre haina de nuntă? „Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei care stăteau, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă şi i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici neavând haina de nuntă?» El a amuţit” (v. 11-12). E nevoie ca fiecare să poarte haina de nuntă. Este un obicei în vigoare la evrei în timpul vieții lui Isus ca mirele să dea invitațiilor haina de sărbătoare oferită în mod gratuit la intrarea în sala ospăţului. Doar trebuie îmbrăcată. În tradiția biblică haina indică rolul arătând demnitatea persoanei. Acest veșmânt simbolizează acțiunea lui Dumnezeu asupra omului: „m-a îmbrăcat cu haina mântuirii” (Is 61,10), spune Isaia profetul. Textele biblice, care vorbesc despre haina de nuntă, fac referință la dreptatea sau sfințenia lui Dumnezeu la care participă omul cu harul sfințitor. „Eu nu am acest veșmânt – e adevărat, Doamne – dar am încredere în tine ca tu să mă îmbraci!” Acesta este rugăciunea săracului Domnului! Dumnezeu îl îmbracă „în sentimente de milostivire, bunătate, umilință, blândeţe, răbdare”.

Deși sunt invitați buni și răi, înainte de a începe sărbătoarea cei care nu întrunesc condițiile de participare la bucuria și comuniunea salvifică să stea atenți. Parabola este un avertisment al lui Cristos pentru acei evrei care își făceau iluzii că simpla apartenență la poporul ales le conferă dreptul de a participa la sărbătoarea celor mântuiți. Nu este Dumnezeu cel care i-a respins: s-au exclus singuri deoarece au fost străini de bucuria şi viaţa oferită de Domnul.

Să-i cerem Domnului de a ne îmbrăca cu haină de nuntă şi cu harul său în această celebrare Euharistică. Haină de nuntă ne este dată prin sacramentul Reconcilierii [sau al Spovezii] în care găsim demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Să nu uităm niciodată că Domnul este acolo întotdeauna pentru a ne îmbrăca cu lumina și gloria sa. Avem nevoie de împărtășirea vieții cu Dumnezeu.




[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989].




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu