Omilie - Botezul Domnului și al nostru [8 ianuarie 2017]

Botezul Domnului - de Greg Olsen

Botezul Domnului și al nostru
[Crăciunul - anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (8 ianuarie 2017)

Lecturi: Isaia 42,1-4.6-7; Faptele Apostolilor 10,34-38; Evanghelia Matei 3,13-17.

Astăzi se termină timpul Crăciunului; mâine vom începe timpul de peste an. Azi celebrăm misterul Botezului Domnului: este un mare şi profund mister.

În prima lectură din cartea lui Isaia (Is 42,1-4.6-7), intră în scenă un personaj misterios pe care autorul îl numeşte „Slujitorul lui Yahve [Dumnezeu]”. Este vorba despre servitorul Domnului, chemat de el să împlinească cu fidelitate misiunea încredințată. În textul de astăzi – din primul cântec – este Domnul cel care îl prezintă pe alesul său peste care se odihnește Duhul său. Este un profet care vorbește în numele lui Dumnezeu și se prezentă blând și umil dar și cu o misiune salvifică universală de a face „alianţă pentru popor şi lumină pentru neamuri”: „să-i scoţi din închisoare pe cei captivi şi din temniţă, pe cei care locuiesc în întuneric”. El este destinat să facă dreptate între popoare, să triumfe „dreptatea lui Dumnezeu” în lume. Se va comporta în mod neaşteptat: nu se va impune cu forţa, cu ameninţări la adresa celor care nu se supun dispoziţiilor sale. Nu va striga, nici nu va ridica glasul cum fac regii atunci când proclamă programele lor. Și nici nu va condamna pe nimeni. Va recupera pe cel care a greşit, în loc să-i distrugă, va reconstrui cu răbdare pe cel care merge spre ruină. Pentru el nu vor mai fi cazuri pierdute sau situaţii irecuperabile. Acesta e „servitorul meu, alesul meu în care sufletul meu îşi găseşte plăcerea!”

Fragmentul de astăzi a fost compus de un autor anonim şi, apoi, plasat în cartea profetului Isaia cu circa 500 ani î.Cr. Nu ştim concret la cine se referă profetul. Ceea ce ne interesează este că primii creştini au recunoscut imediat imaginea lui Isus, Slujitorul suferind a lui Dumnezeu. Aproape toate versetele lecturii sunt reluate de Evanghelii şi aplicate profetului Isus care în umilința sa se scufundă în Iordan înaintea lui Ioan.

În a doua lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 10,34-38), apostolul Petru anunță Evanghelia în casa lui Corneliu, un centurion păgân, după ce a fost instruit într-o viziune. Sosit la Cezarea maritimă, după ezitările sale pentru a nu merge la păgâni, iată că acum „într-adevăr, înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut”. Petru începe cu o constatare: Dumnezeu nu face deosebire între persoane, nu face distincţii între popoare. Pe această bază el anunţă evanghelia şi la păgâni. Evanghelia este „pentru toți”, nu este rezervată numai unei elite. Toţi sunt chemaţi fără deosebire la mântuire pentru că el este Domnul [Kýrios] tuturor oamenilor și chiar a păgânilor.  Deci Evanghelia trebuie vestită lumii întregi pentru că Cristos vine tocmai pentru a salva ce era pierdut.

„Voi ştiţi – spune Petru reamintindu-și de trecut – ceea ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt”. Sunt evocate botezul lui Ioan, botezul lui Cristos, botezul lui Corneliu reprezentantul păgânilor și botezul nostru în care suntem consacrați prin Duhul Sfânt spre a fi familia lui Dumnezeu, o familie deschisă la toți oamenii.

În Evanghelie (Mt 3,13-17), sfântul Matei este unicul care atrage atenția asupra  problematicii botezului din partea lui Ioan Botezătorul.  Botezul lui Ioan pe care îl primeşte şi Isus era un gest de pocăinţă care exprima hotărârea celui care îl primea de a se converti. Cunoscând aceasta, apare imediat o întrebare izvorâtă din uimirea pe care a avut-o şi Ioan Botezătorul când l-a văzut în faţa sa pe Isus: „cum este posibil ca Isus să facă un gest de penitenţă şi de convertire”. De fapt Ioan îi spune: „Eu am nevoie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?” Aici descoperim o primă dimensiune profundă şi răvăşitoare a acestui eveniment: cu botezul său Isus începe solidaritatea totală cu fiecare dintre noi. Este împărtăşirea condiţiei noastre de păcat. Hotărârea sa de a participa la condiţia de păcătos nu este decât răspunsul libertăţii sale la hotărârea lui Dumnezeu. El care nu a făcut păcat, se face părtaş de destinul nostru de păcătoşi; el nu vrea să se deosebească cu nimic, nu se separă de noi păcătoşii. Autorul Scrisorii către Evrei vorbeşte de acest adevăr mângâietor în termeni mişcători: Cristos nu se ruşinează să-i numească „fraţi” pe oamenii păcătoşi. Isus îl face să înţeleagă pe Ioan că pentru el a trăi după voia lui Dumnezeu înseamnă „a se face în toate asemenea fraţilor” (cf. Evr 2,17). Acest mod cutremurător al lui Isus de a intra în istoria noastră de păcat îl umple de uimire pe Ioan: şi „căuta să-l oprească”.

Răspunsul lui Isus: „Lasă acum, căci aşa se cuvine, ca noi să împlinim toată dreptatea!” Este concentrat asupra a doi termeni dragi primului evanghelist: „a împlini” și „dreptate”. „A împlini” – este proiectul divin la care Isus se atașează cu iubire și în mod liber. „Dreptatea” pe care Isus a venit să o realizeze este conformă cu voința lui Dumnezeu de a fii săi, fără preferinţe de persoane, să se recunoască între ei ca fraţi şi surori, încercând să ne iubim unul pe altul, ajutându-ne reciproc, iertându-ne, trăind în pace, fără violenţe, falsități, asuprire, întotdeauna gata de a da o mână celor mai slabi decât noi.

Atunci Ioan Botezătorul l-a lăsat. Urmează botezul lui Isus: cerurile s-au deschis, apare viziunea, coborâria Duhului, vocea divină. Îndată ce a fost botezat „iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui!” (v. 16). Isus a primit pe Duhul Sfânt după ieşirea din apă. Începe drumul spre libertate și spre împlinirea dreptății.

Glasul din cer proclamă: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea!” (Mt 3,17). Dumnezeu declară că Isus este slujitorul despre care a vorbit profetul. El este trimisul să instaureze dreptatea în lume. Misiunea lui Isus are scopul să unească pământul cu cerul, pe oameni cu Dumnezeu. Pentru a duce la îndeplinire această promisiune Isus îşi va da și viaţa sa. Acceptăm noi mărturia Tatălui cu privire la Salvatorul nostru?

Un scriitor modern – Ugo Rahner – afirmă pe bună dreptate că, dacă viaţa noastră creştină este atât de tristă şi lipsită de vlagă, are o singură explicaţie: nu cunoaştem măreţia botezului nostru.

Celebrând astăzi Botezul Domnului, să ne însuşim şi noi rugăciunea cu care vom încheia sfânta Litughie: „dă-ne harul să-l ascultăm cu credinţă pe Fiul tău unul-născut, ca să ne numim şi să fim cu adevărat fiii tăi”. Aşa să fie!