† Duminica Paştelui (A): Iubirea este aceea care dezvăluie Misterul (omilie)

Mormântul gol

Liturgia Cuvântului

Lectura I - Faptele Apostolilor 10,34a.37-43: În zilele acelea, ^34a Petru a luat cuvântul şi a zis: ³⁷ "Voi ştiţi ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul predicat de Ioan: ³⁸ cum l-a consacrat Dumnezeu prin Duhul Sfânt şi l-a întărit cu puterea sa pe Isus din Nazaret, care pe unde a trecut a făcut bine şi i-a vindecat pe toţi cei stăpâniţi de diavol, căci Dumnezeu era cu el. ³⁹ Noi suntem martori la tot ceea ce a făcut el în ţara iudeilor şi în Ierusalim; ei l-au omorât, atârnându-l pe lemnul crucii. ⁴⁰ Dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi şi i-a îngăduit să se arate, ⁴¹ nu la tot poporul, ci martorilor orânduiţi de Dumnezeu, nouă care am mâncat şi am băut cu el, după ce a înviat din morţi. ⁴² El ne-a poruncit să predicăm poporului şi să dăm mărturie că el este acela care a fost pus de Dumnezeu, ca judecător al celor vii şi al celor morţi. ⁴³ Despre el toţi profeţii dau mărturie: că oricine crede în el primeşte, în numele lui, iertarea păcatelor".

Lectura II - Coloseni 3,1-4: Fraţilor, ¹ dacă, aşadar, aţi înviat împreună cu Cristos, râvniţi la lucrurile de sus, unde Cristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu. ² Năzuiţi spre cele de sus, nu la cele de pe pământ. ³ Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă de acum cu Cristos în Dumnezeu; ⁴ când Cristos, care este viaţa voastră, se va arăta, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu el plini de slavă.

Evanghelia - Ioan 20,1-9: ¹ În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a mers dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric. Ea a văzut că piatra fusese înlăturată de pe mormânt. ² Atunci a alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care îl iubea Isus şi le-a zis: "L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus". ³ Petru şi celălalt ucenic au plecat şi s-au dus la mormânt. ⁴ Alergau amândoi, dar celălalt ucenic, alergând mai repede decât Petru, a ajuns cel dintâi la mormânt. ⁵ Aplecându-se, a văzut fâşiile de pânză pe jos, dar nu a intrat. ⁶ A ajuns şi Simon Petru care venea după el. ⁷ A intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză pe jos, ca şi ştergarul care îi acoperise capul; acesta din urmă nu era împreună cu fâşiile de pânză, ci era înfăşurat şi pus undeva deoparte. ⁸ Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt. El a văzut şi a crezut. ⁹ Căci ei încă nu ştiau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi.

Omilie

 

Învierea lui Cristos este punctul cardinal al credinţei, şi tocmai de aceea lecturile liturgice ale Paştelui dezvoltă în jurul ei o reflecţie amplă, care pleacă de la relatarea evenimentului (Evanghelia) la vestirea sa (Faptele apostolilor) şi la consecinţele morale care derivă de aici (fragmentul paulin luat din Scrisoarea către Coloseni). Isus nu este viu aşa cum este viu un mesaj mereu actual, sau cum este viu un învăţător în inima ucenicilor. Isus a înviat cu adevărat. Întrucât mormântul a fost găsit gol (In 20,1-9) şi faşele şi ştergarul, împăturite în ordine: un indiciu care neagă un zvon a unui furt pripit a cadavrului. Amândoi ucenicii intră în mormânt și văd, dar numai ucenicul iubit de Isus spune că a văzut și a crezut. Cărui fapt se datorează capacitătea sa de intuiție? Nu vezi alt motiv decât aceasta: este ucenicul pe care-l iubea Isus. Înțelegerea învierii este un dar a lui Dumnezeu.

 

În pasajul din Faptele Apostolilor (10,34-43) se citește: „Ei l-au omorât, atârnându-l pe lemnul crucii. Dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi”. Între judecata lui Dumnezeu și judecata oamenilor este un contrast puternic. Prețuirea lui Dumnezeu este dată peste cap în comparație cu ale noastre. Oamenii au condamnat pe Isus, dar Dumnezeu le-a aprobat și l-a înviat. Învierea este un eveniment care conține o judecată. Trebuie să se schimbe criteriile de evaluare, modul de gândire ca lui Dumnezeu.

 

În a doua lectură Paul rezumă cele două imperative în comportamentul nou pe care ucenicul este chemat să și-l asume: „Năzuiţi spre cele de sus, nu la cele de pe pământ”. Așadar, gândul și viața noastră, proiectele și executarea lor, conștiința și alegerile noastre să fie conforme cu cele de sus.


Care sunt lucrurile de sus pe care trebuie să le căutăm și care sunt lucrurile de jos pe care trebuie să le evităm? Care este partea din noi pe care trebuie să o scuturăm ca pe o haină uzată și ruptă? Haina de depus nu este partea corporală care trebuie mortificată pentru ca să se înfăcăreze Duhul, nici angajamentele lumii nu trebuie să fie abandonate pentru a se retage în singurătate. Haina cea veche sunt valorile iluzorii, distrugătoare și egoiste, mai ales instinctul posedării care de atâtea ori se transformă în idolatrie (Col 3,05).Haina nouă este depășirea diviziunilor care opun omului pe om, poporului ca popor, neamului ca neam (Col 3,11). Haina nouă sunt sentimentele de milă, de bunătate, de umilință, de răbdare: „Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă cineva are vreo plângere împotriva altuia, iertați-vă!” (Col 3,13).

 

(Don Bruno Maggioni (26-03-2005); trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=4006).