 |
| Botezul lui Isus - de Jacopo Tintoretto |
Evanghelia Marcu 1,7-11: În acel timp, Ioan predica zicând: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza cu Duhul Sfânt”. În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordan. Şi îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul, ca un porumbel, coborând spre el. Şi din cer s-a auzit un glas spre el: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea”.
Omilie
Fragmentul evanghelic citit în duminica Botezului Domnului
se deschide cu două afirmaţii ale lui Ioan Botezătorul: „După mine vine Cel
care este mai puternic decât mine: eu vă botez cu apă, dar el vă va boteza cu
Duhul Sfânt” (Mc 1,7-8). Predica lui
Ioan Botezătorul este în întregime îndreptată să atragă atenţia asupra lui
Isus.
În extrema sa concizie (Mc
1,9.11) relatarea botezului lui Isus este plină de semnificaţii importante.
Prima: Isus – care
apare aici în scenă pentru prima dată – este prezentat în dubla dimensiune a
misterului său: omul cu origini umile („vine de la Nazaret, din Galileea”) şi
cu toate acestea este Fiul preaiubit al lui Dumnezeu şi profet. Expresia „Tu
eşti Fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc plăcerea” face o referinţă ascunsă
la Ps 2 şi, încă şi mai clară la Is 42,1, pasajul care relatează vocaţia
slujitorului Domnului, peste care Dumnezeu şi-a pus Duhul său şi căruia i-a
încredinţat misiunea profetică de „a proclama dreptul către popoare”.
A doua: deschiderea
cerurilor, coborârea Duhului, glasul ceresc, totul converge spre a arăta că o
dată cu apariţia lui Isus, au intrat în istorie timpurile mesianice. Invocaţia
din Is 63,9 („O dacă ai sfâşia
cerurile şi ai coborî!”) a fost ascultată: după ce a rămas mult timp închis şi
tăcut, cerul se deschide, Duhul lui Dumnezeu se întoarce în mijlocul poporului
său şi cuvântul Domnului se întoarce ca să răsune.
A treia: supunându-se
botezului lui Ioan Botezătorul („un botez spre iertarea păcatelor”) şi
participând în felul acesta la mişcarea de reînnoire şi convertire pe care Ioan
a trezit-o în poporul său, Isus arată că înţelege calea sa ca un drum de
solidaritate cu oamenii păcătoşi: nu se înstrăinează de istoria poporului său,
dar face solidaritate cu această istorie şi şi-o asumă. Cu acest prim gest al
său, Isus ne lasă să întrevedem acea logică de solidaritate şi împărtăşire care
va conduce întreaga sa existenţă şi care îi va permite să înţeleagă moartea sa
ca o moarte „spre răscumpărarea multora” (Mc
10,45).
A patra: în
botezul lui Isus sunt vizibile structurile purtătoare ale concepţiei creştine
despre botez: darul Duhului, filiaţiunea divină, chemarea la o misiune
profetică. Marcu foloseşte verbul a boteza şi pentru botezul pătimirii la care
este asociat şi ucenicul său: „botezul pe care îl primesc eu şi voi îl veţi
primi” (Mc 10,38-39). Aşadar, botezul
este unul singur, acelaşi pentru Isus şi pentru ucenic, şi de aceea una singură
este strada de parcurs. Nu două modalităţi diferite de trăire a existenţei, una
pentru Isus şi una pentru ucenic, dar acelaşi mod de a trăi viaţa pentru
amândoi şi pentru toţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu