 |
Veghere și așteptare în speranță
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (27.11.2016)
Lecturi: textele liturgice : Is 2,1-5; Ps 121; Rom 13,11-14a; Mt 24,37-44
Azi intrăm în timpul Adventului. Advent:
ştim că este un cuvânt de origine latină care înseamnă „venire”. Biserica
aşteaptă venirea Domnului. Primele trei duminici sunt orientate spre așteptarea
la a doua venire a lui Cristos care va încheia istoria lumii şi a omenirii. A
patra duminică din Advent așteptăm cu Maria și Iosif Cuvântul făcut trup.
Cele trei lecturi biblice din
această duminică ne invită să schimbăm privirea noastră la timpurile pe care
noi le trăim; ne dă de gândit. Intri în biserică liniștit, ca alte dăți, pentru
că în afara bisericii totul decurge ca întotdeauna, dar ascultând lecturile, nu
poți să rămâi în pace.
În lectura întâia din cartea lui Isaia (Is 2,1-5) este zugrăvită cetatea Ierusalimului, de care este îndrăgostit profetul. „În zilele de pe urmă”. Este sfârșitul timpului. Cu atâtea cutremure, nu vă pare că se apropie sfârșitul? Dar mesajul este escatologic, adică despre soarta finală a lumii și a omului. [Escatologie este cuvânt grecesc – eschata ἔσχατα – care înseamnă „lucrurile cele din urmă”]. Oracolul vestește răspândirea credinței în Dumnezeu [Yahveh], care va avea drept centru Ierusalimul și drept caracteristică pacea universală. „În zilele de pe urmă, muntele casei Domnului va fi stabilit pe vârful munţilor” ca un far de lumină pentru întreaga lume învăluită în întuneric. Dumnezeu este acolo, pe înălțimea Sionului, împrăștiind raze de lumină: „căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim, cuvântul Domnului” (v. 3). Profetul Isaia ne anunță că într-o zi vor veni toate națiunile la Ierusalim. Acest oraş va deveni semnul mântuirii universale. Războiul va fi înlocuit cu pace. Toate popoarele vor veni să celebreze pacea şi fericirea. „Casă a lui Iacob, veniţi să umblăm în lumina Domnului!” În fiecare zi ne pregătim să mergem „în lumina Domnului”.
Acesta este și mesajul sfântului Paul adresat
creştinilor din Roma (Rom 13,11-14). El invită pe toți la o
intensificarea a vieţii creştine. Este un ecou al chemării cu o serie de
îndemnuri, cu totul pătruns de tensiune, de imperative, de îndemnuri la
atenție, mișcare, la „trezire din somn”. Căci „mântuirea este mai aproape decât
atunci când am început să credem. Noaptea este pe sfârşite, ziua este aproape”
(v. 11).
Primele comunităţi creştine trăiau având credinţa în
Cristos venit şi, totodată, în siguranţa reîntoarcerii sale. În timpul lui
Paul, creștinii așteptau revenirea iminentă a Domnului în glorie. Dar anii au
trecut şi nimic nu s-a întâmplat; nu a fost o manifestare glorioasă a lui
Cristos cel înviat. Atunci apostolul recomandă tuturor vigilenţă pentru a ne
pregăti să-l întâmpinăm pe Domnul. Așteptând, suntem invitaţi să ne îmbrăcăm cu
Isus Cristos şi să fim gata în orice moment. Cu claritatea credinței reușim să
descifrăm „timpul”, adică sensul profund în care trăiește omenirea. Paul ne
amintește că suntem aproape de apariția aurorei: „Noaptea este pe sfârşite,
ziua este aproape”. Cuvântul lui Dumnezeu ne provoacă la o decizie: „Să ne
dezbrăcăm de faptele întunericului şi să îmbrăcăm armele luminii!” (v. 12).
Fragmentul evanghelic de astăzi (Mt 24,37-44)
este denumit „discursul escatologic”. Ieșind din templu (v. 1), pe când
ședea pe Muntele Măslinilor (v. 3), Isus pronunță aceste cuvinte despre realitățile
ultime: „Supene-ne, când se vor întâmpla toate acestea și care este semnul
venirii tale și al sfârșitului lumii?” (v. 3). Discursul folosește un limbaj
apocaliptic, adică cuprinzând profeții despre sfârșitului lumii, dar știm bine
că intenția lui Isus nu era aceea de a purta teroare dar de a anunța adevăruri
teologice: va veni sfârșitul lumii; este necesar să veghem. Istoria devine loc
de realizare a împărăției lui Dumnezeu. Adventul este o chemare la primirea
calității „veșnice” pe care o are deja prezentul nostru: cu Cristos, Dumnezeu a
dat consistență timpului nostru cucerindu-l pentru sfera divină, smulgându-l
din mizerie, păcat, nulitate. Omul este invitat să intre în acest șir
neîntrerupt de mântuire. Nu este ușor să pierzi posibilitățile mai ales când
ochii sunt încețoșați de superficialitate, mâinile sunt ocupate cu banalități
și inima este abandonată plăcerii. „Cum era în acele zile dinaintea potopului,
când oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua în care Noe
a intrat în arcă şi nu şi-au dat seama de nimic până când a venit potopul” (v.
38-39). „Nu și-au dat seama de nimic!” Generația lui Noe nu este mai rea decât
altele, dar vina sa constă în lipsa de conștientizare, de discernământ și de
așteptare.
După
exemplul lui Noe suntem chemați și noi să discernem timpul în care trăim, să
aderăm cu inteligență la realitatea personală și la istoria în care suntem
plasați. Trebuie să vedem în timpul prezent semnele care anticipă ziua
Domnului, și imediat, pentru că după aceea nu va mai fi timp: „atunci, din doi
oameni care vor fi pe câmp, unul va fi luat și altul va fi lăsat”. Numai cel
care trăiește această „cunoaștere a timpului ” (Rom 13,11) poate primi
îndemnul lui Isus: „Vegheați, pentru că nu știți în care zi va veni Domnul
vostru”. Creștinul trebuie să fie prin definiție o persoană care veghează,
atentă la scop: întâlnirea cu Domnul care vine.
Giovanni
Papini, de acum bătrân și infirm, întins pe un fotoliu, scria pentru
Crăciunul anului 1955: „Și dacă într-o zi vei fi lovit și persecutat de
nenorocirii și îți vei pierde sănătatea și puterea, copiii și prietenii, și va
trebui să suporți obtuzitatea, răutatea și răceala de gheață a vecinilor și a
celor de departe, dar în ciuda tuturor nu te vei lăsa pradă lamentărilor, nici
blestemelor și vei accepta cu inimă senină destinul tău, tresaltă de bucurie și
triumfă, pentru că minunea care părea imposibilă a avut loc: Salvatorul s-a
născut deja în inima ta… Nu mai ești singur, nu vei mai fi niciodată singur. Întunericul
nopții tale va străluci ca și cum mii de stele cu coadă ar fi venit să
sărbătorească din orice colț de cer întâlnirea scurtei tale zile omenești cu
divina veșnicie”. (Giovanni Papini, Întâlnirea cu Isus Salvatorul; într-o rubrică din Corriere della Sera, intitulată Schegge).
Isus insistă: „Pregătiți-vă și voi!” Nu fiți distrați. Nu
lăsați să treacă şansa voastră. Vigilența cere o mare capacitate de rugăciune
și de luptă interioară pentru a nu fi zăpăciți, duși de false preocupări, pradă
amețelii. A fi conștienți, a veghea, a fi în așteptare: acestea toate sunt o
problemă de iubire față de Isus Cristos, de adeziune la el, singurul Domn al
vieții noastre. Este actuală întrebarea lui Teilhard de Chardin: „Noi
creștinii, care am primit misiunea de a ține vie flacăra arzătoare a dorinței,
ce am făcut din așteptarea Domnului?”
Să ne ajute Dumnezeu să fim mai buni. Marana tha!
Vino, Doamne Isuse!
[bibliografia (anul A): Bianchi E.
(http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A.
(http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B.
(http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu