Evanghelia – Luca
24,13-35: 13 A treia zi, după moartea lui Isus, doi
ucenici mergeau către un sat numit Emaus, situat la două ore de mers din
Ierusalim, 14 şi vorbeau între ei despre toate cele întâmplate.
15 Pe când vorbeau şi discutau aprins, Isus însuşi s-a apropiat şi a
început să meargă cu ei. 16 Însă ochii lor erau ţinuţi să nu-l
cunoască. 17 Isus le-a zis: "Despre ce vorbeaţi între voi pe drum?"
Atunci ei, foarte trişti, s-au oprit. 18 Unul dintre ei, cu numele
Cleofa, i-a răspuns: "Oare tu eşti singurul dintre toţi cei care au fost la
Ierusalim, care nu cunoaşte cele petrecute acolo zilele acestea?" 19
El i-a întrebat: "Ce anume?" I-au răspuns: "Cele despre Isus din Nazaret, care
era profet puternic prin faptele şi cuvintele sale în faţa lui Dumnezeu şi a
întregului popor; 20 arhiereii şi mai marii poporului l-au trădat, au
cerut să fie condamnat la moarte şi să fie răstignit. 21 Noi speram
că el va fi eliberatorul lui Israel şi iată, astăzi este deja a treia zi de când
s-au petrecut toate acestea. 22 Ba mai mult, nişte femei de-ale
noastre ne-au şi speriat; ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt,
23 dar n-au găsit trupul lui; atunci au venit să ne spună că le-au
apărut şi nişte îngeri, care le-au spus că el trăieşte. 24 Unii
dintre ai noştri au mers la mormânt şi au găsit că cele spuse de femei erau
adevărate, dar pe el nu l-au văzut". 25 Atunci Isus le-a zis:
"Aşadar, tot n-aţi înţeles! Cât de greoi sunteţi la inimă, ca să credeţi toate
cele spuse de profeţi! Nu trebuia oare ca Mesia să sufere toate acestea pentru a
intra în slava sa?" 27 Şi, începând cu Moise şi continuând cu toţi
profeţii, le-a dovedit din toată Scriptura cele care se refereau la el.
28 Când s-au apropiat de satul în care mergeau, Isus s-a făcut că
merge mai departe. 29 Dar ei s-au străduit să-l reţină: "Rămâi cu
noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite". A intrat deci şi a rămas cu
ei. 30 Şi, pe când stătea cu ei la masă, a luat pâinea, a
binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o. 31 Atunci li s-au deschis
ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut din ochii lor. 32
Iar ei şi-au zis unul către altul: "Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea
pe drum şi ne explica Scripturile?" 33 Şi imediat s-au ridicat de la
masă şi s-au întors la Ierusalim. Acolo i-au găsit pe cei unsprezece apostoli,
adunaţi cu ai lor, 34 care le-au zis: "E adevărat, Domnul a înviat şi
i s-a arătat lui Simon Petru". 35 La rândul lor, au povestit ce li
s-a întâmplat pe drum şi cum l-au cunoscut la frângerea pâinii.
Omilie
Luca a construit relatarea celor doi ucenicii din Emaus (Lc 24,13-35) în
jurul imaginii drumului. Mai întâi un drum care îndepărtează de Ierusalim de
evenimentele pătimirii şi de amintirea lui Isus: putem spune un drum care
poartă de la speranţă la deziluzie („noi
speram...”), un drum plin de tristeţe („s-au
oprit cu faţa tristă”). Dar apoi – după întâlnirea cu Necunoscutul – un
drum de reîntoarcere, de la deziluzie la speranţă: „Şi imediat s-au ridicat de la masă şi s-au întors la Ierusalim”.
Drumul de întoarcere se datorează unui nou mod de a citi evenimente sugerat
lor de către necunoscut. Evenimentele au rămas cele de mai înainte (crucea şi
mormântul gol), dar acum sunt citite cu ochi noi. Ascultând fragmentul
evanghelic de astăzi apare o întrebare foarte importantă: cum să-l recunoaştem
pe Domnul care merge cu noi? Este necesară o primă condiţie: cei doi ucenici
care se îndepărtau de Ierusalim şi de speranţă, însă erau împreună şi mergeau
gânditori, discutând între ei ceea ce se întâmplase, despre Isus din Nazaret şi
despre eliberarea Israelului. Aceasta este prima condiţie. Lumina lui Dumnezeu
este pentru oamenii care o caută, oameni gânditori şi care discută între ei
adevăratele probleme. Oamenilor distraţi, sau închişi în probleme marginale,
chiar cuvântul lui Dumnezeu are puţin să le spună.
Să ne întoarcem la întrebarea importantă: cum şi unde se poate întâlni
Domnul care merge cu noi? Celor doi ucenici din Emmaus li s-au deschis ochii
atunci când, stând la masă în compania lor, Isus a făcut patru gesturi (a luat
pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o), care poartă atenţia înapoi, la
cina euharistică, la viaţa pământească a lui Isus (o viaţă în dar cu pâine
frântă), la cruce care este împlinirea acelei vieţi.
Dar gesturile acestea poartă şi înainte, la viaţa Bisericii, din timpul
în care creştinii continuau să „frângă pâinea”. Frângerea pâinii este aşadar un
gest, într-un anumit sens rezumă multe, în care se concentrează,
suprapunându-se, trei etape ale existenţei lui Isus: Isus pământesc, Isus
Înviat şi Isus Domnul prezent acum în comunitate. Frângerea pâinii, adică
dăruirea, este totdeauna modul în care poate fi recunoscută prezenţa Domnului:
este modul de a fi prezent în Biserică a celui Răstignit, Înviat şi Glorificat.
Aceasta este trăsătura care-l face recunoscut pe Domnul Isus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu