Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Ziua Mondiale a Păcii (01.01.2015)

Nu mai sunteţi sclavi, ci fraţi

1. La începutul unui an nou, pe care-l primim ca pe un har şi un dar al lui Dumnezeu oferit omenirii, doresc să adresez fiecărui bărbat şi femei, precum şi fiecărui popor şi naţiuni din lume, conducătorilor de stat şi de guvern şi responsabililor diferitelor religii, urările mele fervente de pace, pe care le însoţesc cu rugăciunea mea ca să înceteze războaiele, conflictele şi multele suferinţe provocate fie de mâna omului, fie de epidemii vechi şi noi şi de efectele devastatoare ale calamităţilor naturale. Mă rog în mod deosebit pentru ca, răspunzând la vocaţia noastră comună de a colabora cu Dumnezeu şi cu toţi oamenii de bunăvoinţă pentru promovarea înţelegerii şi păcii în lume, să ştim să rezistăm tentaţiei de a ne comporta în mod nedemn de omenitatea noastră.

În mesajul pentru 1 ianuarie de anul trecut am observat că "dorinţei de o viaţă deplină... îi aparţine un dor de neînlocuit de fraternitate, care stimulează spre comuniunea cu alţii, în care nu găsim duşmani sau concurenţi, ci fraţi care trebuie primiţi şi îmbrăţişaţi"¹. Fiind omul o fiinţă relaţională, destinat să se realizeze în contextul de raporturi interpersonale inspirate de dreptate şi caritate, este fundamental pentru dezvoltarea sa să fie recunoscute şi respectate demnitatea, libertatea şi autonomia sa. Din păcate, plaga mereu răspândită a exploatării omului din partea omului răneşte grav viaţa de comuniune şi vocaţia de a ţese relaţii interpersonale impregnate de respect, dreptate şi caritate. Acest fenomen abominabil, care conduce la călcarea în picioare a drepturilor fundamentale ale celuilalt şi la eliminarea libertăţii şi demnităţii sale, asumă forme multiple asupra cărora doresc să reflectez pe scurt, pentru ca, în lumina cuvântului lui Dumnezeu, să putem să-i considerăm pe toţi oamenii că "nu mai sunt sclavi, ci fraţi".

În ascultarea proiectului lui Dumnezeu cu privire la omenire

2. Tema pe care am ales-o pentru acest mesaj aminteşte de Scrisoarea către Filemon a sfântul Paul, în care apostolul îi cere colaboratorului său să-l primească pe Onesim, fost sclav al lui Filemon însuşi şi acum devenit creştin, aşadar, conform lui Paul, care merită să fie considerat un frate. Aşa scrie apostolul neamurilor: "Poate tocmai de aceea a fost despărţit de tine pentru un timp, ca să-l primeşti înapoi pentru veşnicie, dar nu ca pe un sclav, ci mult mai mult decât un sclav, ca pe un frate iubit" (Flm 15-16). Onesim a devenim frate al lui Filemon devenind creştin. Astfel convertirea la Cristos, începutul unei vieţi de ucenicie în Cristos, constituie o nouă naştere (cf. 2Cor 5,17; 1Pt 1,3) care regenerează fraternitatea ca legătură care întemeiază viaţa familială şi fundamentul vieţii sociale.

În Cartea Genezei (cf. 1,27-28) citim că Dumnezeu l-a creat pe om bărbat şi femeie şi i-a binecuvântat, ca să crească şi să se înmulţească: El a făcut din Adam şi Eva părinţi, care, realizând binecuvântarea lui Dumnezeu de a fi rodnici şi de a se înmulţi, au generat prima fraternitate, aceea a lui Cain şi Abel. Cain şi Abel sunt fraţi, pentru că provin din acelaşi sân şi de aceea au aceeaşi origine, natură şi demnitate a părinţilor lor creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Dar fraternitatea exprimă şi multiplicitatea şi diferenţa care există între fraţi, deşi sunt legaţi prin naştere şi au aceeaşi natură şi aceeaşi demnitate. Aşadar, ca fraţi şi surori, toate persoanele sunt prin natură în relaţie cu celelalte, de care se diferenţiază, dar cu care împărtăşesc aceeaşi origine, natură şi demnitate. În virtutea acestui lucru, fraternitatea constituie reţeaua de relaţii fundamentale pentru construirea familiei umane create de Dumnezeu.

Din păcate, între prima creaţie relatată în Cartea Genezei şi noua naştere în Cristos, care îi face pe credincioşi fraţi şi surori ai "primului născut dintre mulţi fraţi" (Rom 8,29), există realitatea negativă a păcatului, care de mai multe ori întrerupe fraternitatea umană şi încontinuu deformează frumuseţea şi nobleţea faptului de a fi fraţi şi surori din aceeaşi familie umană. Cain nu numai că nu-l suportă pe fratele său Abel, dar îl ucide din invidie comiţând primul fratricid. "Uciderea lui Abel din partea lui Cain atestă în mod tragic respingerea radicală a vocaţiei de a fi fraţi. Evenimentul lor (cf. Gen 4,1-16) evidenţiază misiunea dificilă la care toţi oamenii sunt chemaţi, de a trăi uniţi, îngrijindu-se unul de altul"².

Şi în istoria familiei lui Noe şi a fiilor săi (cf. Gen 9,18-27), fărădelegea lui Cam faţă de tatăl Noe îl determină pe acesta din urmă să-l blesteme pe fiul nerespectuos şi să-i binecuvânteze pe ceilalţi, pe cei care l-au cinstit, dând astfel loc la o inegalitate între fraţii născuţi din acelaşi sân.

În relatarea începuturilor familiei umane, păcatul de îndepărtare de Dumnezeu, de figura tatălui şi de fratele devine o expresie a refuzului comuniunii şi se traduce în cultura aservirii (cf. Gen 9,25-27), prin consecinţele pe care acest lucru le implică şi care se transmit din generaţie în generaţie: refuzarea celuilalt, maltratarea persoanelor, încălcarea demnităţii şi a drepturilor fundamentale, instituţionalizarea inegalităţilor. De aici, necesitatea unei convertiri continue la alianţă, făcută de oferirea lui Cristos pe cruce, încrezători că "unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat cu prisosinţă harul... prin Isus Cristos" (Rom 5,20.21). El, Fiul iubit (cf. Mt 3,17), a venit pentru a revela iubirea Tatălui faţă de omenire. Oricine ascultă evanghelia şi răspunde la apelul la convertire devine prin Isus "frate, soră şi mamă" (Mt 12,50), şi de aceea fiu adoptiv al Tatălui său (cf. Ef 1,5).

Însă nu devenim creştini, fii ai Tatălui şi fraţi în Cristos, printr-o dispoziţie divină autoritară, fără exercitarea libertăţii personale, adică fără a ne converti liber la Cristos. Faptul de a fi fiu al lui Dumnezeu urmează imperativul convertirii: "Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt" (Fap 2,38). Toţi cei care au răspuns cu credinţa şi viaţa la această predică a lui Petru au intrat în fraternitatea primei comunităţi creştine (cf. 1Pt 2,17; Fap 1,15.16; 6,3; 15,23): evrei şi elenişti, sclavi şi oameni liberi (cf. 1Cor 12,13; Gal 3,28), a căror diversitate de origine şi stare socială nu diminuează demnitatea fiecăruia, nici nu exclude pe nimeni de la apartenenţa la poporului lui Dumnezeu. Comunitatea creştină este deci locul comuniunii trăite în iubirea dintre fraţi (cf. Rom 12,10; 1Tes 4,9; Evr 13,1; 1Pt 1,22; 2Pt 1,7).

Toate acestea demonstrează că vestea bună a lui Isus Cristos, prin care Dumnezeu face "noi toate lucrurile" (Ap 21,5)³, este capabilă să răscumpere şi relaţiile dintre oameni, inclusiv pe cea dintre un sclav şi stăpânul său, scoţând în evidenţă ceea ce amândoi au în comun: filiaţia adoptivă şi legătura de fraternitate în Cristos. Isus însuşi le-a spus discipolilor săi: "Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute" (In 15,15).

Multiplele feţe ale sclaviei ieri şi astăzi

3. Încă din timpuri imemoriale, diferitele societăţi umane cunosc fenomenul aservirii omului din partea omului. Au existat epoci în istoria omenirii în care instituţia sclaviei era în general acceptată şi reglementată de către drept. Acesta stabilea cine se năştea liber şi cine, în schimb, se năştea sclav, precum şi în ce condiţii persoana, născută liberă, putea pierde propria libertate sau o putea recăpăta. Cu alte cuvinte, dreptul însuşi admitea că unele persoane puteau şi trebuiau considerate proprietate a unei alte persoane, care putea în mod liber să dispună de ele; sclavul putea să fie vândut şi cumpărat, cedat şi dobândit ca şi cum ar fi fost o marfă.

Astăzi, ca urmare a unei evoluţii pozitive a conştiinţei omenirii, sclavia, delict de lezare a umanităţii⁴, a fost abolită în mod formal în lume. Dreptul fiecărei persoane de a nu fi ţinută în stare de sclavie sau servitute a fost recunoscut în dreptul internaţional ca normă inderogabilă.

Şi totuşi, deşi comunitatea internaţională a adoptat numeroase acorduri cu scopul de a pune capăt sclaviei în toate formele sale şi a demarat diferite strategii pentru a combate acest fenomen, şi astăzi milioane de persoane - copii, bărbaţi şi femei de orice vârstă - sunt private de libertate şi constrânse să trăiască în condiţii asemănătoare condiţiilor de sclavie.

Mă gândesc la atâţia muncitori şi muncitoare, chiar minori, aserviţi în diferitele sectoare, la nivel formal şi informal, de la munca din casă la cea agricolă, de la cea în industria manufacturială la cea minieră, atât în ţările în care legislaţia muncii nu este conformă normelor şi standardelor minime internaţionale, cât şi, fie şi ilegal, în cele a căror legislaţie îl tutelează pe muncitor.

Mă gândesc şi la condiţiile de viaţă ale multor migranţi care, în drumul lor dramatic, îndură foamea, sunt privaţi de libertate, despuiaţi de bunurile lor sau abuzaţi fizic şi sexual. Mă gândesc la aceia dintre ei care, ajunşi la destinaţie după o călătorie foarte dură şi dominată de frică şi de nesiguranţă, sunt deţinuţi în condiţii uneori inumane. Mă gândesc la aceia dintre ei pe care diferitele circumstanţe sociale, politice şi economice îi determină la clandestinitate, şi la aceia care, pentru a rămâne în legalitate, acceptă să trăiască şi să muncească în condiţii nedemne, în special când legislaţiile naţionale creează sau permit o dependenţă structurală a muncitorului migrant faţă de angajator, de exemplu condiţionând legalitatea şederii la contractul de muncă... Da, mă gândesc la "munca sclavă".

Mă gândesc la persoanele constrânse să se prostitueze, între care sunt mulţi minori, şi la sclavele şi la sclavii sexuali; la femeile forţate să se căsătorească, la cele vândute în vederea căsătoriei sau la cele transmise în succesiune unei rude la moartea soţului fără să aibă dreptul de a-şi da sau nu propriul consimţământ.

Nu pot să nu mă gândesc la cei care, minori şi adulţi, sunt făcuţi obiect al traficului şi al pieţei ilegale pentru vinderea de organe, pentru a fi înrolaţi ca soldaţi, pentru cerşetorie, pentru activităţi ilegale, cum ar fi producerea sau vinderea de droguri, sau pentru forme mascate de adopţie internaţională.

Mă gândesc în sfârşit la toţi care sunt răpiţi şi ţinuţi în captivitate de grupuri teroriste, aserviţi scopurilor lor ca luptători sau, mai ales, cât priveşte tinerele şi femeile ca sclave sexuale. Mulţi dintre ei dispar, unii sunt vânduţi de mai multe ori, torturaţi, mutilaţi sau ucişi.

Unele cauze profunde ale sclaviei

4. Astăzi ca şi ieri, la rădăcina sclaviei se află o concepţie despre persoana umană care admite posibilitatea de a o trata ca pe un obiect. Când păcatul corupe inima omului şi îl îndepărtează de Creatorul său şi de semenii săi, aceştia din urmă nu mai sunt văzuţi ca fiinţe cu demnitate egală, ca fraţi şi surori în omenitate, ci sunt văzuţi ca obiecte. Persoana umană, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, cu forţa, înşelăciunea sau constrângerea fizică sau psihologică este privată de libertate, transformată în marfă, redusă la proprietatea cuiva; este tratată ca un mijloc şi nu ca un scop.

Alături de această cauză ontologică – refuzarea omenităţii în celălalt – alte cauze concură la explicarea formelor contemporane de sclavie. Între acestea, mă gândesc înainte de toate la sărăcie, la subdezvoltare şi la excludere, în special când ele se combină cu lipsa accesului la educaţie sau cu o realitate caracterizată de scăzute, dacă nu inexistente, oportunităţi de muncă. Adesea, victimele traficului şi aservirii sunt persoane care au căutat un mod pentru a ieşi dintr-o condiţie de sărăcie extremă, adesea crezând în false promisiuni de muncă, şi care în schimb au căzut în mâinile reţelelor criminale care gestionează traficul de fiinţe umane. Aceste reţele utilizează cu abilitate tehnologiile informatice moderne pentru a ademeni tineri şi foarte tineri din orice parte a lumii.

Şi corupţia celor care sunt dispuşi la orice pentru a se îmbogăţi trebuie numărată printre cauzele sclaviei. De fapt, aservirea şi traficul de persoane umane cer o complicitate care adesea trece prin corupţia intermediarilor, a unor membri ai forţelor de ordine sau a altor actori statali sau a diferitelor instituţii, civile şi militare. "Asta se întâmplă când în centrul unui sistem economic este dumnezeul ban şi nu omul, persoana umană. Da, în centrul oricărui sistem social sau economic trebuie să fie persoana, imagine a lui Dumnezeu, creată ca să fie stăpânul universului. Când persoana este mutată şi vine dumnezeul ban se produce această răsturnare de valori"⁵.

Alte cauze ale sclaviei sunt conflictele armate, violenţele, criminalitatea şi terorismul. Numeroase persoane sunt răpite pentru a fi vândute, înrolate ca luptători sau exploatate sexual, în timp ce altele sunt constrânse să emigreze, lăsând tot ceea ce au: pământ, casă, proprietăţi, şi chiar rude. Acestea din urmă sunt determinate să caute o alternativă la aceste condiţii teribile chiar şi cu riscul propriei demnităţi şi supravieţuiri, riscând să intre, în acest mod, în acel cerc vicios care le face pradă a mizeriei, a corupţiei şi a consecinţelor lor vătămătoare.

O angajare comună pentru a înfrânge sclavia

5. Adesea, observând fenomenul traficului de persoane, al traficului ilegal de migranţi şi al altor feţe cunoscute şi necunoscute ale sclaviei, există impresia că el are loc în indiferenţa generală.

Dacă acest lucru este, din păcate, în mare parte adevărat, aş vrea să amintesc enorma munca tăcută pe care multe congregaţii călugăreşti, în special feminine, o duc înainte de atâţia ani în favoarea victimelor. Aceste institute acţionează în contexte dificile, dominate uneori de violenţă, căutând să frângă lanţurile invizibile care ţin legate victimele de traficanţii şi exploatatorii lor; lanţuri ale căror inele sunt făcute fie din mecanisme psihologice subtile, care fac victimele dependente de călăii lor, prin şantaj şi ameninţare la adresa lor şi a celor dragi ai lor, fie prin mijloace materiale, cum ar fi confiscarea documentelor de identitate şi violenţa fizică. Acţiunea congregaţiilor călugăreşti se împarte îndeosebi în jurul a trei opere: ajutorarea victimelor, reabilitarea lor sub profilul psihologic şi formativ şi reintegrarea lor în societatea de destinaţie sau de origine.

Această muncă imensă, care cere curaj, răbdare şi perseverenţă, merită apreciere din partea întregii Biserici şi a societăţii. Însă ea singură nu poate, desigur, să fie suficientă pentru a pune capăt plăgii exploatării persoanei umane. Este nevoie şi de o triplă angajare la nivel instituţional de prevenire, de ocrotire a victimelor şi de acţiune judiciară faţă de responsabili. În afară de asta, aşa cum organizaţiile criminale folosesc reţele globale pentru a ajunge la scopurile lor, tot aşa acţiunea pentru a înfrânge acest fenomen cere un efort comun şi la fel de global din partea diferiţilor actori care compun societatea.

Statele ar trebui să vegheze pentru ca propriile legislaţii naţionale cu privire la migraţii, la muncă, la adopţii, la dezlocalizarea firmelor şi la comercializarea produselor realizate prin exploatarea muncii să respecte realmente demnitatea persoanei. Sunt necesare legi drepte, centrate pe persoana umană, care să apere drepturile sale fundamentale şi să le restabilească dacă sunt încălcate, reabilitând pe cel care este victimă şi asigurându-i integritatea, precum şi mecanisme eficace de control ale aplicării corecte a acestor norme, care să nu lase spaţiu corupţiei şi nepedepsirii. Este necesar şi să fie recunoscut rolul femeii în societate, acţionând şi pe planul cultural şi al comunicării pentru a obţine rezultatele sperate.

Organizaţiile interguvernamentale, conform principiului subsidiarităţii, sunt chemate să realizeze iniţiative coordonate pentru a combate reţelele transnaţionale ale crimei organizate care gestionează traficul de persoane umane şi traficul ilegal de migranţi. Devine necesară o cooperare la diferite niveluri, care să includă instituţiile naţionale şi internaţionale, precum şi organizaţiile din societatea civilă şi lumea antreprenorială.

Firmele⁶, de fapt, au datoria de a garanta angajaţilor lor condiţii de muncă demne şi salarii adecvate, dar şi să vegheze pentru ca forme de aservire sau trafic de persoane umane să nu aibă loc în lanţurile de distribuţie. La responsabilitatea socială a firmei se adaugă apoi responsabilitatea socială a consumatorului. De fapt, fiecare persoană ar trebui să aibă conştiinţa că "a cumpăra, în afară de a fi un act economic, este mereu un act moral"⁷.

Organizaţiile din societatea civilă, la rândul lor, au misiunea de a sensibiliza şi de a stimula conştiinţele cu privire la paşii necesari pentru a contrasta şi a dezrădăcina cultura aservirii.

În ultimii ani, Sfântul Scaun, primind strigătul de durere al victimelor traficului şi glasul congregaţiilor călugăreşti care le însoţesc spre eliberare, a înmulţit apelurile adresate comunităţii internaţionale pentru ca diferiţii actori să-şi unească eforturile şi să coopereze pentru a pune capăt acestei plăgi⁸. În afară de asta, au fost organizate câteva întâlniri cu scopul de a da vizibilitate fenomenului traficului de persoane şi de a uşura colaborarea între diferiţi actori, între care experţi din lumea academică şi din organizaţiile internaţionale, forţe de ordine din diferite ţări de provenienţă, de tranzit şi de destinaţie ale migranţilor şi reprezentanţi ai grupurilor ecleziale angajate în favoarea victimelor. Îmi doresc ca această angajare să continue şi să se întărească în anii următori.

A globaliza fraternitatea, nu sclavia şi nici indiferenţa

6. În opera sa de "vestire a adevărului iubirii lui Cristos în societate"⁹, Biserica se angajează constant în acţiunile cu un caracter caritativ pornind de la adevărul despre om. Ea are misiunea de a arăta tuturor drumul spre convertire, care să inducă la schimbarea privirii spre aproapele, la recunoaşterea în celălalt, oricine ar fi, un frate şi o soră în omenitate, la recunoaşterea demnităţii sale intrinsece în adevăr şi în libertate, aşa cum ne ilustrează istoria Iosefinei Bakhita, sfânta originară din regiunea Darfur din Sudan, răpită de traficanţi de sclavi şi vândută la stăpâni cruzi încă de la vârsta de nouă ani, şi devenită apoi, prin evenimente dureroase, "fiică liberă a lui Dumnezeu" prin credinţa trăită în consacrarea călugărească şi în slujirea celorlalţi, în special a celor mici şi slabi. Această sfântă, care a trăit între secolele XIX-XX, este şi astăzi martoră exemplară de speranţă¹⁰ pentru numeroasele victime ale sclaviei şi poate susţine eforturile tuturor celor care se dedică luptei împotriva acestei "plăgi în trupul omenirii contemporane, o plagă în carnea lui Cristos"¹¹.

În această perspectivă, doresc să invit pe fiecare, în propriul rol şi în propriile responsabilităţi particulare, să realizeze gesturi de fraternitate faţă de cei care sunt ţinuţi în stare de aservire. Să ne întrebăm cum noi, în comunitate sau individual, ne simţim interpelaţi când, în viaţa cotidiană, întâlnim sau avem de-a face cu persoane care ar putea să fie victime ale traficului de fiinţe umane sau când trebuie să alegem dacă să cumpărăm produse care ar putea în mod raţional să fi fost realizate prin exploatarea altor persoane. Unii dintre noi, din indiferenţă, sau pentru că sunt distraşi de preocupările zilnice, sau din motive economice, închid un ochi. Alţii, în schimb, aleg să facă ceva pozitiv, să se angajeze în asociaţii din societatea civilă sau să facă mici gesturi zilnice - aceste gesturi au atâta valoare! - cum ar fi să adreseze un cuvânt, un salut, un "bună ziua" sau un zâmbet, care nu ne costă nimic, dar care pot să dea speranţă, să deschidă drumuri, să schimbe viaţa unei persoane care trăieşte în invizibilitate, şi chiar să schimbe viaţa noastră în confruntarea cu această realitate.

Trebuie să recunoaştem că suntem în faţa unui fenomen mondial care depăşeşte competenţele unei singure comunităţi sau naţiuni. Pentru a-l înfrânge este nevoie de o mobilizare de dimensiuni comparabile cu acelea ale fenomenului însuşi. Pentru acest motiv lansez un apel urgent tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă şi tuturor celor care, de aproape sau de departe, chiar la cele mai înalte niveluri ale instituţiilor, sunt martori ai plăgii sclaviei contemporane, să nu devină complici ai acestui rău, să nu întoarcă privirea în faţa suferinţelor fraţilor şi surorilor lor în omenitate, privaţi de libertate şi de demnitate, ci să aibă curajul de a atinge carnea suferindă a lui Cristos¹², care se face vizibilă şi prin feţele nenumărate ale celor pe care el însuşi îi numeşte "aceşti fraţi mai mici ai mei" (Mt 25,40.45).

Ştim că Dumnezeu ne va întreba pe fiecare dintre noi: "Ce anume ai făcut cu fratele tău?" (cf. Gen 4,9-10). Globalizarea indiferenţei, care astăzi apasă asupra vieţilor atâtor surori şi atâtor fraţi, ne cere nouă tuturor să devenim artizani ai unei globalizări a solidarităţii şi fraternităţii, care să le poată reda speranţa şi să-i facă să reia plini de curaj drumul spre problemele din timpul nostru şi perspectivele noi pe care el le poartă cu sine şi pe care Dumnezeu le pune în mâinile noastre.

Vatican, 8 decembrie 2014

Franciscus

(Traducere de pr. Mihai Pătraşcu; sursă:

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20141250).

Note:

 
¹ Nr. 1.
² Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 2014, 2.
³ Cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 11.
⁴ Cf. Discurs adresat delegaţiei internaţionale a Asociaţiei de Drept Penal, 23 octombrie 2014: L'Osservatore romano, 24 octombrie 2014, pag. 4.
⁵ Discurs adresat participanţilor la Întâlnirea Mondială a Mişcărilor Populare, 28 octombrie 2014: L'Osservatore romano, 29 octombrie 2014, pag. 7.
⁶ Cf. Consiliul Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, Vocaţia liderului de firmă. O reflecţie, Milano şi Roma, 2013.
⁷ Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 66.
⁸ Cf. Mesaj către dl. Guy Ryder, director general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, cu ocazia celei de-a 103-a sesiuni a Conferinţei OIM, 22 mai 2014: L'Osservatore romano, 29 mai 2014, pag. 7.
⁹ Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 5.
¹⁰ "Prin cunoaşterea acestei speranţe ea era "răscumpărată", nu se mai simţea sclavă, ci fiică liberă a lui Dumnezeu. Înţelegea ceea ce Paul înţelegea când le amintea efesenilor că înainte erau fără speranţă şi fără Dumnezeu în lume - fără speranţă pentru că erau fără Dumnezeu" (Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Spe salvi, 3).
¹¹ Discurs adresat participanţilor la a II-a Conferinţă Internaţională Combating Human Trafficking: Church and Law Enforcement in partnership, 10 aprilie 2014: L'Osservatore romano, 11 aprilie 2014, pag. 7; cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 270.
¹² Cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 24; 270.