Lumina gloriei
Lecturi biblice: Daniel 7,9-10.13-14; 2Petru 1,16-19; Evanghelia Matei 17,1b-9; lecturi biblice
Omilie
Celebrăm astăzi sărbătoarea Schimbării la Față ce ne amintește că Isus – Dumnezeu adevărat și om adevărat – este speranța noastră a tuturor. Omul nu este legat de suferință, de moarte, căci suntem invitați de Cristos să „privim în sus” deoarece lumina lui Dumnezeu strălucește în viețile noastre. Este textul liturgic al Schimbării la Față a Domnului, pe care ni-l propune alternativ, conform celor trei versiuni ale lui Matei, Marcu și Luca, în succesiunea anilor liturgici A, B și C. La acest fragment evanghelic se adaugă alte două lecturi. Cuvintele profetului Daniel prezintă imaginea unui „Bătrân” în actul predării puterii și gloriei „Fiului Omului”: „Iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc” (Dan 7,13-14). Termenul „fiu” revine în a doua lectură, unde apostolul Petru face „memoria” momentului Schimbării la Față a lui Isus: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea” (2Pt 1,17). Este martor ocular, împreună cu Iacob și Ioan, căci „a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire” (2Pt 1,17). Textul evanghelic, revine la aceeași temă, unde Fiul este stabilit ca punct de referință universal, ca învățător și călăuzitor al întregii omeniri: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” (Mt 17,5). Domnul își revelează identitatea sa discipolilor printr-un glas care este al Tatălui, ce își justifică în fața lumii ca el este Mesia, acreditat și demn de ascultat și urmat.
În lectura întâia din cartea profetului Daniel (Dan 7, 9-10.13-14), un Bătrân se așează în ceruri căci acolo este tronul său, în foc și într-o lumină albă: e strălucirea gloriei lui Dumnezeu. Domnul se impune înaintea „Fiului Omului”, venind pe norii cerului, ca un rege de necontestat și drept. Tronul său este din veșnicie: e „Bătrân” (literal: „cel bătrân de zile”). Pe cap, părul său era alb „ca lâna curată”, adică nevinovat și pur. Exercită o putere care niciodată un e pătat cu sânge (cf. 2Sam 3,28-29), înconjurat de foc; el apare îmbrăcat în lumină și splendoare. „Bătrânul” este asistat de curtea cerească, definită în alte locuri ca „adunarea divină” a „fiilor Celui Preaînalt” (Ps 82,1.6), „sfatul sfinților” (Ps 89,6), slujitori dornici să proclame sfințenia și gata să-i îndeplinească deciziile (cf. Is 6,2-3.8). Aici intervine ca judecător suprem. Daniel este martor al deschiderii „cărților” (v. 10). Intrarea „Fiului Omului” în curtea cerească amintește de apariția lui Adam în relatarea creației. Așa cum sugerează expresia aramaică tradusă cu „fiul omului”, el este înainte de toate firav, mult mai slab decât toate fiarele. Așa cum Adam a fost format din țărână și totuși a primit responsabilitatea întregului pământ, tot așa și „fiul omului” a primit toată autoritatea: „Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă” (v. 14). El avansează ca o figură divină, purtată pe nori, așa cum se cuvine unui rege al lui Israel, celebrat ca „divin” (Ps 45,7; cf. Zah 12,8). Puterea îi este dată de Dumnezeu, cel care alege, înalță, unge și îl adoptă ca pe întâiul-născut (cf. Ps 78,70; 89,20-21.28). Mesia are dreptul să stăpânească până la „marginile pământului” (Ps 2,8). În toate evangheliile, Isus este chemat „Fiul Omului”. În Evanghelia după Matei, citim cuvintele pe care Domnul însuși le folosește pentru a-și anunța „întoarcerea” în discursul escatologic: „Atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer; şi tot atunci îşi vor bate pieptul toate triburile pământului şi îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi mare glorie” (Mt 24,30). Să ne ajute Domnul să fim ai săi.
În a doua lectură (2Pt 1,16-19), sfântul Petru spune „noi nu v-am făcut cunoscută puterea Domnului nostru Isus Cristos şi venirea lui pe baza unor basme bine ticluite, ci pentru că am fost martori oculari ai gloriei lui” (v. 16). Mitologiei îi lipsește realitatea divină și puterea răscumpărării. În istoria mântuirii, Dumnezeu lucrează în mod creativ. În acțiunea sa, Domnul dă adevărata răscumpărare. Prin urmare, evanghelia și mitul sunt total diferite. Când atestă divinitatea lui Isus, apostolii nu anunță lucruri inventate de ei, deoarece sunt cunoscute deja gloria lui. Aceasta s-a întâmplat la schimbarea la față a Domnului, pe munte: „El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire atunci când din partea gloriei măreţe a venit acest cuvânt: «Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea!»” (v. 17). Acesta este cuvântul adresat lui Isus cu vocea lui Dumnezeu: „Acesta este Fiul meu cel iubit”. I-a mărturisit filiațiunea divină, în care Dumnezeu își găsește plăcerea. Apostolii au auzit glasul ca mărturie a lui Dumnezeu despre Isus, care este proclamat Domn al puterii divine: „Noi înşine am auzit acest glas venit din cer când eram cu el pe muntele cel sfânt” (v. 18). Prin urmare, credincioșii pot fi siguri că el este „Cristos-ul” sau „Mesia” din gloria cerească și se va manifesta la „parusie”, adica „prezența” la a doua venire a lui Isus.
Evanghelia după Matei (Mt 17,1b-9) – e primul evanghelist – a compus o pagină cu un conținut cristologic ridicat. Schema și imaginile sunt împrumutate din tradiția biblică a teofaniilor și a viziunilor apocaliptice: un munte, splendoarea luminoasă a feței și a veșmintelor, norul și vocea divină, precum și reacția de frică și tăcere. Noutatea este rolul „jucat” de Isus, „Fiul lui Dumnezeu” și „Fiul Omului”, ce participă la lumea divină, dar trăiește și moare în adâncurile istoriei umane. Isus se schimbă la față: deodată „faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina” (v. 2). Domnul s-a transfigutat, pe munte, asociat cu cele două figuri ale Vechiului Testament – Moise și Ilie. Petru propune construirea a trei corturi, câte unul pentru fiecare. În ciuda semnelor transfigurării cerești, a splendorii și a luminii, apostolul tinde să asimileze rolul lui Isus cu cel al celor doi reprezentanți ai vechii alianțe: Moise cu legea și Ilie cu profeții. Cei doi sunt în conversație cu Isus. Viziunea e întreruptă de Petru care îi spune: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie” (v. 4). Pe munte, Petru nu-l înțelege pe Domnul: se comportă ca un constructor. Nu a înțeles nimic, adică nu înțelege că Isus îi face să experimenteze acel moment plin de extaz pentru a-i întări, pe el și pe ceilalți doi apostoli, în vederea crucii, torturii, sângelui și morții. Petru bâlbâia planurile de construcții, când i-a acoperit un nor luminos care arunca o umbră și o voce i-a spus: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” (v. 5). Este semnul prezenței lui Dumnezeu. În liturgie, Biserica amintește acest moment când Isus a lăsat să transpară o clipă din frumusețea sa divină – este lumina gloriei ascunsă sub umilința naturii umane!
Să-I cerem Domnului să ne facă și pe noi părtași să ajungem în glorie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu