† Învierea Domnului [Paștele]: Ziua învierii [5 aprilie 2026]

Învierea Domnului.

Ziua învierii

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4; Evanghelia Ioan 20,1-9; lecturi biblice

Omilie

Este Duminica Învierii, e Paștele Domnului! Această zi, a treia dintre cele trei zile sfinte ale Triduumului Pascal – al patimilor, morții și învierii lui Isus – constituie centrul vieții creștine, celebrându-se într-un evenimentul unic și exclusiv al biruinței lui Cristos asupra morții și păcatului este încoronată de înălțarea sa la dreapta Tatălui și constituie punctul final al Paștelui Domnului împlinit tocmai în Triduumului Pascal ce poartă la realizarea semnificației Paștelui ebraic. Liturgia Cuvântului e caracterizată de relatarea evanghelică a mormântului gol, după sfântul Ioan (cf. In 20,1-9), care este însoțită de fragmentul din Faptele Apostolilor în care Petru mărturisește solemn, în casa lui Corneliu, că Domnul a înviat din morți și că oricine crede în el primește iertarea păcatelor (cf. Fap 10,34.37-43). În a doua lectură, apostolul Paul îi îndeamnă pe creștini să-și îndrepte inimile spre „lucrurile de sus” (cf. Col 3,1-4), fiind înviați cu Cristos și, prin urmare, suntem cetățeni ai cerului. Victoria lui Cristos asupra morții ne vine dăruită prin botez într-o viața nouă pe care ne-o dă Duhul său și ne permite să fim oameni noi, înviați împreună cu Domnul și să umblăm într-o viață nouă.

Prima lectura luată din Faptele Apostolilor (Fap 10,34a.37-43) este primul discurs adresat păgânilor, la Cezareea Maritimă, unde locuiește centurionul Corneliu, unde Petru afirmă că învierea este cheia întregului mister al lui Isus. Petru, cel fricos și slab, ce s-a lepădat de trei ori de învățătorul său, acum proclamă cu curaj învierea Domnului: „Voi ştiţi ceea ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere. […] Noi suntem martori la tot ce a făcut în ţinutul iudeilor şi în Ierusalim. Pe el l-au omorât atârnându-l pe lemn. Pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi” (v. 37-38; 39-40). Învierea este o inițiativă a lui Dumnezeu Tatăl. Corneliu și familia sa sunt gata să devină primul nucleu al unei biserici creștine cu membrii din păgânism. Mântuirea este destinată tuturor oamenilor. Luca prezintă o viziune optimistă asupra lumii păgâne: pot exista oameni care duc o viață plăcută lui Dumnezeu, iar faptele bune îi dispun să accepte evanghelia. Corneliu este un model. Discursul lui Petru se deschide către misiunea universală; predicarea în lumea păgână se bazează pe evenimentul pascal. O importanță deosebită este dată mărturiei apostolice și credinței ca o condiție a mântuirii.

În lectura a doua, apostolul Paul le arată credincioșilor din cetatea Colose (Col 3,1-4) că Domnul a înviat și creștinul a înviat cu Isus deja. Fiind moriți cu Cristos prin botez, participăm la Misterul Pascal, acum la viața celui înviat. Accentul este pus pe realitatea prezentă a mântuirii: am fost înviați împreună cu Domnul! Apostolul nu înșeală, căci continuă: „căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu!” (v. 1). Creștinul nu este scutit de efort moral: este chemat să trăiască o viață în conformitate cu ceea ce a primit deja. Cel botezat a primit în mod gratuit ceea ce trebuie să realizeze: a înviat cu Isus și poate acționa conform noii realități pe care a primit-o, poate deveni ceea ce este, intrând în dinamica învierii care este la lucru, în prezent. Botezul orientează întreaga existență a convertitului spre lucruri „de sus”, adică spre lumea lui Dumnezeu, unde Isus cel înviat se află la dreapta lui Dumnezeu, în realitatea sa, de suveran al cosmosului. Paul nu îndeamnă la evadarea din lume, ci dă dimensiunea potrivită „lucrurilor de jos”: ele nu pot constitui scopul ultim. Adevăratul viitor nu este în mâinile elementelor lumii, așa cum nu va fi rodul științei și tehnologiei umane, ci viitorul umanității „în mâinile lui Dumnezeu”, la care și lumea este destinată să participe. Învierea lui Isus din morți ne arată adevărata valoare a vieții. Nu este o experiență goală și banală: merită să fie trăită pentru a zidi „împărăția cerurilor”.

Evanghelia după Ioan (In 20,1-9) face referință la credința în învierea Domnului. În dimineața Paștelui, mormântul lui Isus a fost găsit deschis și înăuntru gol: „în prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la mormânt” (v. 1). Era o constatare a unui fapt. Prima reacție a Maria Magdalena a fost frica și s-a gândit că trupul fusese furat. „Atunci, a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus: «L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus»” (v. 2). Mormântul era deschis ca un semn de întrebare. „Au ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt” (v. 3). Simon Petru a intrat în mormânt și a văzut pânzele de înmormântare zăcând pe pământ: „giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc” (v. 6-8). Atunci a intrat și celălalt discipol, care ajunsese primul la mormânt: „a văzut și a crezut” (v. 8).

În fața mormântului gol, au apărut trei atitudini diferite: Maria Magdalena a văzut că piatra fusese îndepărtată de pe mormânt; Petru a putut descrie cum zăceau giulgiurile defunctului; evanghelistul Ioan – ucenicul pe care îl iubea Isus – „a văzut și a crezut”. Trebuia să vadă ca să creadă, căci încă nu înțelegeau Scripturile. Discipolul a ajuns la credință, dar credința lui era în fașă; nu era credința deplină, bazată pe Scripturi și pe mărturie. Credința deplină trebuie să biruie asupra a tot ceea ce o împiedică în inimile oamenilor – neînțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, tristețea, frica, îndoiala. Credința începe cu un fapt istoric și real, văzut cu ochii trupului, dar citit în lumina Duhului Sfânt.

Învierea lui Cristos este evenimentul pe care se întemeiază credința noastră. Fără ea, nimic din experiența noastră istorică și umană nu are sens. Privirea mormântului gol, nu este suficientă pentru a fi martori credibili ai acestui eveniment nici măcar pentru discipolii lui Isus. Trebuie să reflectăm asupra a ceea ce am văzut și am auzit și să considerăm cu ochii noi și urechi noi și să ne remodelăm viața în lumina acestui adevăr: Cristos a înviat din morți și moartea nu mai are putere asupra lui, căci e în glorie înaintea lui Dumnezeu, a oamenilor și a cetelor de îngeri!